Das ist kein Apfel...

das ist eine Kartoffel...

Up in the air

Tocmai am terminat de vazut filmul si stau de vreo cinci minute cu degetele fluturand pe deasupra tastaturii.
E atat de greu sa scriu despre Ryan Bingham, pentru ca Ryan Bingham sunt eu. Si O'Malley. Si prietenii nostri. Si e ca si cum ar trebui sa scriu despre milioane de oameni care au condensat cumva ca sa apara Ryan.
Ryan e un angajat de varsta medie (vreo patruzeci de ani) intr-o corporatie. El e angajat ca sa dea oameni afara. Asa cum eu stiu sa vand, Ryan stie sa concedieze. El asta face "for a living". In cuvintele lui, face treaba pe care sefii celor dati afara n-au destul curaj sa o faca. Outsourcing de concediere. Iar Ryan face treaba asta perfect, ca o masina bine unsa. Cunoaste pana la ultima virgula ce trebuie sa-i spuna omului caruia ii prabuseste intregul univers. Evita conflictele, stie sa motiveze. Ceea ce ii permite sa aiba si o a doua ocupatie, aceea de "motivational speaker", unde isi dezvolta o intreaga teorie a bagajului emotional pe care-l caram cu noi zilnic si a greutatii acestuia. Bagaj de care el traieste perfect detasat.
Ryan should know, el calatoreste peste 320 de zile pe an, 350 de mii de mile care-l aduc din ce in ce mai aproape de telul lui suprem: acela de a fi al saptelea om care atinge miraculoasa cifra de zece milioane de mile zburate. Ryan are un apartament gol si toata viata lui incape intr-un bagaj de mana meticulos organizat, asta deoarece actiunea de a da bagajul la cala l-ar face sa piarda o saptamana in fiecare an...
Ryan are doua surori cu care vorbeste doar cand trebuie si o vecina caruia i-o mai trage din cand in cand, intr-una din cele patruzeci de zile anuale petrecute in garsoniera alba cu dulap din gratar metalic. Mai are si o intreaga strategie de maximizare a eficientei traiului pe care-l duce acolo sus, up in the air.
Viata lui e pe cale sa se schimbe radical odata cu aparitia a doua femei.
Prima, Alex, o blonda de varsta lui, varianta lui feminina (in cuvintele ei, ea este un Ryan cu vagin). La fel de calatoare, de obsedata de carduri de apartenenta in diverse cluburi de frequent travelers, la fel de ne-atasata de oameni. Apare si dispare din viata lui, in functie de sincronizarea orarelor lor de zbor.
A doua este Natalie, 23 de ani, proaspat angajata de seful lui Ryan in scopul de a eficientiza compania. Marea ei idee: concedierea prin videochat, reducand astfel costurile cu peste 80%.
Ryan isi vede visul indepartandu-se cu pasi repezi, asa ca doreste sa o puna pe Natalie la punct, aratandu-i ca implicarea umana este cheia in business-ul lor. Doar ca seful i-o da pe Natalie cadou si il trimite cu ea intr-un nou turneu de concedieri, in care Natalie sa se perfectioneze.
Natalie e un personaj extraordinar, care reuseste sa-l puna putin in umbra pe marele George Clooney. Iata o mostra de intelepciune, parerea ei sincera despre visul lui Ryan:
Natalie Keener: Hungry much?
Ryan Bingham: Our business expense allots forty dollars each for dinner. I plan on grabbing as many miles as I can.
Natalie Keener: Okay, you got to fill me in on the miles thing. What is that about? You're talking about, like, frequent flyer miles?
Ryan Bingham: You really want to know?
Natalie Keener: I'm dying to know.
Ryan Bingham: I don't spend a nickel, if I can help it, unless it somehow profits my mileage account.
Natalie Keener: So, what are you saving up for? Hawaii? South of France?
Ryan Bingham: It's not like that. The miles are the goal.
Natalie Keener: That's it? You're saving just to save?
Ryan Bingham: Let's just say that I have a number in mind and I haven't hit it yet.
Natalie Keener: That's a little abstract. What's the target?
Ryan Bingham: I'd rather not...
Natalie Keener: Is it a secret target?
Ryan Bingham: It's ten million miles.
Natalie Keener: Okay. Isn't ten million just a number?
Ryan Bingham: Pi's just a number.
Natalie Keener: Well, we all need a hobby. No, I- I- I don't mean to belittle your collection. I get it. It sounds cool.
Ryan Bingham: I'd be the seventh person to do it. More people have walked on the moon.
Natalie Keener: Do they throw you a parade?
Ryan Bingham: You get lifetime executive status. You get to meet the chief pilot, Maynard Finch.
Natalie Keener: Wow.
Ryan Bingham: And they put your name on the side of a plane.
Natalie Keener: Men get such hardons from putting their names on things. You guys don't grow up. It's like you need to pee on everything.

Filmul asta e o dantela delicata tesuta din vietile noastre obisnuite de zi cu zi. E un film ne-spectaculos, cu personaje in costume negre, cu o nunta banala si putin de prost-gust, cu birouri open-space si sali de conferinta. E viata noastra, praful nostru de zi cu zi, in care iata, putem gasi atat de multa poezie.
Nu exista stereotipuri hollywoodiene. Filmul nu e o poveste de dragoste. Nu e nici trist nici vesel. Nu trage concluzii moralizatoare, nu deseneaza o linie groasa intre bine si rau, nu-ti spune ce e cea mai importanta valoare umana. E doar o bucata decupata cu foarfeca din viata lui Ryan Bingham, bucata care incepe si se termina rotund, cu o lumina stralucitoare deasupra capetelor noastre, acolo, sus in aer: lumina de pe aripa avionului cu care Ryan trece pe deasupra noastra.

De la Anul Nou

ma tot tin sa pun poze cu capodopera mea:

Inghetata din lapte, cu ciocolata neagra si ghimbir confiat, invelita in crema de ciocolata neagra cu portocale si fulgi de migdale prinsi in caramel.

A se nota pe fundal si borcanele cu limoncello home-made, cutia cu ciocolata alba si revista care-mi da idei complicate.

Da, mi-e foame.

AMR 2 luni

Pana la ziua mea.
Si vreau ASTA. Vreau, vreau, vreau (multumirile se indreapta spre Mr. O'Malley, technology-freak, care a reusit sa-mi bage in cap ca o carte electronica poate fi la fel de buna ca una de hartie).

Aaaa, sa nu uit: musai sa fie si carcasa aia colorata de 29,95 USD. Rosie, evident.
Multumesc :)

p.s. am citit atat de mult in vacanta si dupa incat numai la gandul sa ma apuc de cronici de carti noi ma ia cu ameteli...