Am alergat in primavara asta aproape 100 de kilometri. Adica mai putin de 6000 de calorii.
Un kilogram de grasime are undeva intre 6000 si 7000 de calorii. Fun, huh?
Ajung incet-incet la curse mai lungi. Alerg cu mult mai multa usurinta, am spus adio crampei din intercostali, respir mai bine si reusesc sa tin pulsul in majoritatea timpului pana in 170. E tot sus, dar e o imbunatatire evidenta.
Ajung incet-incet acolo unde trebuia sa fiu de multa vreme: din copilarie. E trist ca mi-au trebuit 35 de ani ca sa invat cum se face ceva atat de simplu: cum sa alerg. E ceva teribil de basic, din categoria "cum se fierbe un ou". Adica cum sa invat sa alerg? E simplu, nu? Pui un picior in fata celuilalt, ceva mai repede decat atunci cand mergi.
Haha.
Invat sa alerg pentru ca habar n-aveam cum sa o fac.
Invat sa alerg in fiecare zi, intrebandu-ma cati kilometri trebuie sa mai alerg pana o sa reusesc sa neutralizez toate datile in care am auzit in copilarie: "nu alerga ca transpiri si racesti!". Demonizarea alergarii ca semn a tuturor relelor. Daca echivalez un kilometru alergat pentru fiecare data in care am auzit comanda asta, oare dau ocol tarii?
Nici nu mai stiu. Expresia asta a fost una din mantrele copilariei mele invelite in puf. Sursa probabila si contraintuitiva a tuturor "racelilor" pe care organismul meu cocolosit le inghitea pe nemestecate, in lipsa imunitatii date de sport. Motivul pentru care la scoala am urat sportul, pe care l-am asociat mereu cu murdaria, transpiratia, praful, bolile si lipsa de inteligenta (copiii pe care "nu-i ducea capul" mergeau la liceul sportiv). Cerc vicios din care abia acum inteleg ca trebuie sa ies.
Mi-au luat mai bine de 30 de ani sa inteleg, adunand informatie din surse multiple, ca sportul nu e radacina tuturor bolilor ci e cel mai tare inamic al acestora.
Asa ca fac baby steps. Invat sa alerg.
Ma simt mai sanatoasa, mai frumoasa si mai in putere decat oricand.
Acum alerg, transpir si nu racesc.
Un kilogram de grasime are undeva intre 6000 si 7000 de calorii. Fun, huh?
Ajung incet-incet la curse mai lungi. Alerg cu mult mai multa usurinta, am spus adio crampei din intercostali, respir mai bine si reusesc sa tin pulsul in majoritatea timpului pana in 170. E tot sus, dar e o imbunatatire evidenta.
Ajung incet-incet acolo unde trebuia sa fiu de multa vreme: din copilarie. E trist ca mi-au trebuit 35 de ani ca sa invat cum se face ceva atat de simplu: cum sa alerg. E ceva teribil de basic, din categoria "cum se fierbe un ou". Adica cum sa invat sa alerg? E simplu, nu? Pui un picior in fata celuilalt, ceva mai repede decat atunci cand mergi.
Haha.
Invat sa alerg pentru ca habar n-aveam cum sa o fac.
Invat sa alerg in fiecare zi, intrebandu-ma cati kilometri trebuie sa mai alerg pana o sa reusesc sa neutralizez toate datile in care am auzit in copilarie: "nu alerga ca transpiri si racesti!". Demonizarea alergarii ca semn a tuturor relelor. Daca echivalez un kilometru alergat pentru fiecare data in care am auzit comanda asta, oare dau ocol tarii?
Nici nu mai stiu. Expresia asta a fost una din mantrele copilariei mele invelite in puf. Sursa probabila si contraintuitiva a tuturor "racelilor" pe care organismul meu cocolosit le inghitea pe nemestecate, in lipsa imunitatii date de sport. Motivul pentru care la scoala am urat sportul, pe care l-am asociat mereu cu murdaria, transpiratia, praful, bolile si lipsa de inteligenta (copiii pe care "nu-i ducea capul" mergeau la liceul sportiv). Cerc vicios din care abia acum inteleg ca trebuie sa ies.
Mi-au luat mai bine de 30 de ani sa inteleg, adunand informatie din surse multiple, ca sportul nu e radacina tuturor bolilor ci e cel mai tare inamic al acestora.
Asa ca fac baby steps. Invat sa alerg.
Ma simt mai sanatoasa, mai frumoasa si mai in putere decat oricand.
Acum alerg, transpir si nu racesc.
