Mi-a mirosit a primavara. Nu ca as fi avut pana acum vreun guturai care sa ma impiedice, dar pana acum pentru mine n-a fost primavara. Sunt o fiinta olfactiva, probabil potaie intr-o viata anterioara.
Mai exact azi, la ora 17.52, venind spre casa, m-a plesnit primul miros de primavara. Flori, verde si un pic parca a ploaie, toate intr-o unda olfactiva zdravana, infipta, de-a dreptul obraznica.
Abia dupa aia am cascat si ochii, pana atunci nauci (desi ne-miopi, aveam sticlele) si am vazut florile. Azi dimineata nu erau, jur. Ce s-a intamplat in orele dintre cele doua drumuri spre metrou de azi? Au explodat toti copaceii din cartier. Miroase innebunitor.
Bicicleta, here I come!!!
Monday 30 March 2009
Thursday 26 March 2009
the black dahlia
Prima data cand am vazut "L.A. Confidential" eram in Franta, acum exact sapte ani, in vizita la cea mai buna prietena a mea, pierduta inca de atunci iremediabil in hatisul jumatate maghrebian jumatate elitist al minunatului Paris. Ne-am aplecat amandoua, intr-o camera de camin, deasupra unui display de laptop, tragand din greu dintr-o sticla de Porto. N-am inteles atunci mare lucru din film, dar am pus-o pe seama zaharului din vin. Era inca epoca marilor avanturi, iubirilor care te ard pana la os, eram o specie ciudata, jumatate boema si backpacker, jumatate om responsabil, cu job serios 9-to-5 si taior.
(Mi-e cumplit de dor de Paris. Inca. O visez des pe prietena mea. Parca mai suntem in liceu, avem saptesprezece ani si inca mai suntem putin nebune, printre multiple teoreme de analiza matematica si carti de istorie a romanilor. Visez ca suntem amandoua in Paris mai tot timpul, ce gand a ramas neterminat cand am decolat atunci inapoi spre tara? Ce miracol a ramas ne-intamplat?)
A doua oara am incercat sa vad filmul prin ochii Lui. Nici atunci n-am inteles prea multe, dar pelicula a imprumutat farmecul combinat, intreit, al iubirii, prieteniei si Parisului. O enigma inca, dar una care face cald in suflet...
De aceea m-am napustit insetata asupra Daliei Negre. Am cumparat-o din Carrefour (pana si cand ma duc dupa mancare eu ajung sa cumpar carti, of). Mi-am amintit de autorul comun al cartilor si, odata ajunsa acasa, m-am infipt ochii miopi in paginile ei. Stiam deja la ce sa ma astept.
Acum, la final, sentimentul de multumire e complet, rotund. Da, va ramane pentru mine una din acele carti care vor fi re-vizitate candva. Doar o anumita elita (din pacate, ajunsa in stadiul de zdrente de prea multa iubire) primeste vizite repetate de la ochii mei miopi.
Actiunea e rapida. Cateodata mi se pare ca lipsesc cuvinte. Nu-i nimic, povestitorul e barbat, boxer, face tot ce poate, povesteste la fel cum da pumni. Totul e alert, naucitor, te insurubeaza in scaun/canapea/fotoliu/oriunde esti cand citesti.
Am cautat pe Wikipedia - ucigasul Daliei Negre n-a fost niciodata gasit. Dar asta nu face cartea cu nici un atom mai putin delirant de acaparatoare. Poate cu atat mai mult.
Traducerea romaneasca a titlului e o tampenie sinistra (Dulcele sarut al Daliei). O fi acelasi tembel care a tradus si "The Long Kiss Goodnight"in "dulcele sarut al razbunarii"? hmm. whatever, nevermind.
Dalia Neagra ma bantuie de cateva zile. Ancorata oarecum in realitate, ma doare si ma incita nerezolvarea cazului. Banuiesc ca se va transforma pentru mine in al doilea Jack the Ripper (ma uit cu mare fascinatie la orice documetar pe tema Spintecatorului). Mai mult decat cazul recunosc meritul lui Ellroy care a transformat acest dosar prafuit al politiei din cetatea filmului intr-o carte pe care n-am putut-o abandona doua zile in sir.
(paranteza: singura cariera care m-a tentat vreodata pe cand colindam culoarele vechi si inalte ale Facultatii de Drept era cea de procuror criminalist. Mi-a cam trecut avantul cand am vazut la scoala filmul cu nenea aia care scormoneau fara regrete prin fundul lui Mihalea - Dumnezeu sa-l ierte - si mi-a trecut de tot la prima si singura autopsie live la care am asistat vreodata, cu toate astea inca ma uit la chestii gen "crime night" pe Descopery si gasesc o mare desfatare intelectuala in asta. am I strange??)
Nu vreau sa vad filmul. In afara de Pacientul Englez inca n-am putut dibui film care sa poata depasi in sufletul meu cartea (acord o remiza pentru Peter Jackson in meciul cu Tolkien, fie de la mine, sunt inca in stare sa-i urmaresc toate cele trei filme in maraton intr-o singura noapte asa cum de trei ori pana acum m-a apucat nebunia si am citit trilogia direct de pe calculator, jertfind dragostea mea pentru hartie in favoarea mestesugului frazei lui in a sculpta limba engleza intr-un fel pe care nu-l mai traisem niciodata pana la el).
Da, voi iubi Dalia Neagra. Si am sa revin la ea, cautand ca intotdeauna nuante si culori noi.
Am fost la Carturesti ieri si da, am gasit volumul doi din Millenium-ul lui Stieg Larsson. Sunt in fibrilatie acum, am trecut deja de pagina 500, sunt cu sufletul la gura, Liiceanu a ramas uitat pe masuta din sufragerie, ma transform oare in fan police/mystery-stuff? habar n-am. stiu doar ca atat Dalia cat si Lisbeth Salander sunt in stare sa ma faca sa traiesc langa ele, or, pentru mine, asta scoate o carte din anonimat si mi-o aduce atat de aproape de suflet...
(Mi-e cumplit de dor de Paris. Inca. O visez des pe prietena mea. Parca mai suntem in liceu, avem saptesprezece ani si inca mai suntem putin nebune, printre multiple teoreme de analiza matematica si carti de istorie a romanilor. Visez ca suntem amandoua in Paris mai tot timpul, ce gand a ramas neterminat cand am decolat atunci inapoi spre tara? Ce miracol a ramas ne-intamplat?)
A doua oara am incercat sa vad filmul prin ochii Lui. Nici atunci n-am inteles prea multe, dar pelicula a imprumutat farmecul combinat, intreit, al iubirii, prieteniei si Parisului. O enigma inca, dar una care face cald in suflet...
De aceea m-am napustit insetata asupra Daliei Negre. Am cumparat-o din Carrefour (pana si cand ma duc dupa mancare eu ajung sa cumpar carti, of). Mi-am amintit de autorul comun al cartilor si, odata ajunsa acasa, m-am infipt ochii miopi in paginile ei. Stiam deja la ce sa ma astept.
Acum, la final, sentimentul de multumire e complet, rotund. Da, va ramane pentru mine una din acele carti care vor fi re-vizitate candva. Doar o anumita elita (din pacate, ajunsa in stadiul de zdrente de prea multa iubire) primeste vizite repetate de la ochii mei miopi.
Actiunea e rapida. Cateodata mi se pare ca lipsesc cuvinte. Nu-i nimic, povestitorul e barbat, boxer, face tot ce poate, povesteste la fel cum da pumni. Totul e alert, naucitor, te insurubeaza in scaun/canapea/fotoliu/oriunde esti cand citesti.
Am cautat pe Wikipedia - ucigasul Daliei Negre n-a fost niciodata gasit. Dar asta nu face cartea cu nici un atom mai putin delirant de acaparatoare. Poate cu atat mai mult.
Traducerea romaneasca a titlului e o tampenie sinistra (Dulcele sarut al Daliei). O fi acelasi tembel care a tradus si "The Long Kiss Goodnight"in "dulcele sarut al razbunarii"? hmm. whatever, nevermind.
Dalia Neagra ma bantuie de cateva zile. Ancorata oarecum in realitate, ma doare si ma incita nerezolvarea cazului. Banuiesc ca se va transforma pentru mine in al doilea Jack the Ripper (ma uit cu mare fascinatie la orice documetar pe tema Spintecatorului). Mai mult decat cazul recunosc meritul lui Ellroy care a transformat acest dosar prafuit al politiei din cetatea filmului intr-o carte pe care n-am putut-o abandona doua zile in sir.
(paranteza: singura cariera care m-a tentat vreodata pe cand colindam culoarele vechi si inalte ale Facultatii de Drept era cea de procuror criminalist. Mi-a cam trecut avantul cand am vazut la scoala filmul cu nenea aia care scormoneau fara regrete prin fundul lui Mihalea - Dumnezeu sa-l ierte - si mi-a trecut de tot la prima si singura autopsie live la care am asistat vreodata, cu toate astea inca ma uit la chestii gen "crime night" pe Descopery si gasesc o mare desfatare intelectuala in asta. am I strange??)
Nu vreau sa vad filmul. In afara de Pacientul Englez inca n-am putut dibui film care sa poata depasi in sufletul meu cartea (acord o remiza pentru Peter Jackson in meciul cu Tolkien, fie de la mine, sunt inca in stare sa-i urmaresc toate cele trei filme in maraton intr-o singura noapte asa cum de trei ori pana acum m-a apucat nebunia si am citit trilogia direct de pe calculator, jertfind dragostea mea pentru hartie in favoarea mestesugului frazei lui in a sculpta limba engleza intr-un fel pe care nu-l mai traisem niciodata pana la el).
Da, voi iubi Dalia Neagra. Si am sa revin la ea, cautand ca intotdeauna nuante si culori noi.
Am fost la Carturesti ieri si da, am gasit volumul doi din Millenium-ul lui Stieg Larsson. Sunt in fibrilatie acum, am trecut deja de pagina 500, sunt cu sufletul la gura, Liiceanu a ramas uitat pe masuta din sufragerie, ma transform oare in fan police/mystery-stuff? habar n-am. stiu doar ca atat Dalia cat si Lisbeth Salander sunt in stare sa ma faca sa traiesc langa ele, or, pentru mine, asta scoate o carte din anonimat si mi-o aduce atat de aproape de suflet...
Wednesday 18 March 2009
Love ain't no stranger
Who knows where the cold wind blows,
I ask my friends, but nobody knows
Who am I to believe in love,
Oh, love ain't no stranger
I looked around and what did I see
Broken hearted people staring at me,
All searching 'cause they still believe,
Oh, love ain't no stranger
I was alone and I needed love
So much I sacrificed all I was dreaming of,
I heard no warning, but a heart can tell
I'd feel the emptiness of love I know so well
Love ain't no stranger,
I ain't no stranger
Love ain't no stranger,
I ain't no stranger to love.
Thank you mr. Coverdale.
In seara asta as fi vrut sa scriu ceva despre iubire. Nu mi-am gasit cuvintele. Ca de obicei in fata unei teme prea vaste, cuvintele au dat buluc din adanc si mi-e teama sa aleg dintre ele.
In seara asta aleg cuvintele altora pentru ce simt. Dupa David Coverdale, alte cateva vorbe apropiate sufletului meu:
"straniu este, cand patesti asa ceva, ca incepi sa traiesti o
permanenta insotire in absenta: celalalt te insoteste tot timpul, fara
ca, fizic, sa fie cu tine. te locuieste. fiecare zi incepe cu el in
minte, o continui cu el, o sfarsesti cu el in minte. e o stare
obsesiva, nu neaparat comoda, un soi de alerta permanenta, care
pregateste extazul intalnirii, al timpului-impreuna. pe scurt, se iese
din durata obisnuita a celorlalti oameni si se intra intr-un timp
fabulos, intr-un timp "altfel": lumea devine vrajita clipa de clipa.
nici o alta relatie nu schimba temperatura lumii intr-o asemenea
masura".
"ca sa fii incercat de acest sentiment, trebuie sa
ai o anumita structura afectiva. exact ca in cazul credintei. nu orice
om e daruit sa creada. si aici e la fel. coardele fiintei tale trebuie
sa fie in asa fel asezate si intinse incat sa poata vibra intr-un
anumit fel la intalnirea cu altul. a nu fi capabil de coup de foudre e
un handicap afectiv, pentru ca - pe langa nenorocirea la care te poate
expune dragostea (exista si "iubiri nefericite", exista si pierderea
linistii si a sigurantei de sine) - absenta unui coup de foudre iti
suprima sansa de a te intalni cu neobisnuitul in plan sexual si,
astfel, cu un anumit izvor de afectivitate si frumusete al fiintei
tale".
sursa: Gabriel Liiceanu, intr-un interviu din Elle de vara trecuta. Vorbea despre cartea de aici.
Cartea nu s-a ridicat la asteptarile starnite-n mine de citatele de mai sus. Pacat. Am rontait-o intr-o seara, avida de viata pe care o presimteam inchisa intre copertile ei un pic psihedelice si am ramas cu un gust amar... de terebentina?. Clopotele n-au sunat. Am pus-o in raft, am privit-o lung si ma intreb daca am sa vreau vreodata s-o redeschid. Never say never, though.
I ask my friends, but nobody knows
Who am I to believe in love,
Oh, love ain't no stranger
I looked around and what did I see
Broken hearted people staring at me,
All searching 'cause they still believe,
Oh, love ain't no stranger
I was alone and I needed love
So much I sacrificed all I was dreaming of,
I heard no warning, but a heart can tell
I'd feel the emptiness of love I know so well
Love ain't no stranger,
I ain't no stranger
Love ain't no stranger,
I ain't no stranger to love.
Thank you mr. Coverdale.
In seara asta as fi vrut sa scriu ceva despre iubire. Nu mi-am gasit cuvintele. Ca de obicei in fata unei teme prea vaste, cuvintele au dat buluc din adanc si mi-e teama sa aleg dintre ele.
In seara asta aleg cuvintele altora pentru ce simt. Dupa David Coverdale, alte cateva vorbe apropiate sufletului meu:
"straniu este, cand patesti asa ceva, ca incepi sa traiesti o
permanenta insotire in absenta: celalalt te insoteste tot timpul, fara
ca, fizic, sa fie cu tine. te locuieste. fiecare zi incepe cu el in
minte, o continui cu el, o sfarsesti cu el in minte. e o stare
obsesiva, nu neaparat comoda, un soi de alerta permanenta, care
pregateste extazul intalnirii, al timpului-impreuna. pe scurt, se iese
din durata obisnuita a celorlalti oameni si se intra intr-un timp
fabulos, intr-un timp "altfel": lumea devine vrajita clipa de clipa.
nici o alta relatie nu schimba temperatura lumii intr-o asemenea
masura".
"ca sa fii incercat de acest sentiment, trebuie sa
ai o anumita structura afectiva. exact ca in cazul credintei. nu orice
om e daruit sa creada. si aici e la fel. coardele fiintei tale trebuie
sa fie in asa fel asezate si intinse incat sa poata vibra intr-un
anumit fel la intalnirea cu altul. a nu fi capabil de coup de foudre e
un handicap afectiv, pentru ca - pe langa nenorocirea la care te poate
expune dragostea (exista si "iubiri nefericite", exista si pierderea
linistii si a sigurantei de sine) - absenta unui coup de foudre iti
suprima sansa de a te intalni cu neobisnuitul in plan sexual si,
astfel, cu un anumit izvor de afectivitate si frumusete al fiintei
tale".
sursa: Gabriel Liiceanu, intr-un interviu din Elle de vara trecuta. Vorbea despre cartea de aici.
Cartea nu s-a ridicat la asteptarile starnite-n mine de citatele de mai sus. Pacat. Am rontait-o intr-o seara, avida de viata pe care o presimteam inchisa intre copertile ei un pic psihedelice si am ramas cu un gust amar... de terebentina?. Clopotele n-au sunat. Am pus-o in raft, am privit-o lung si ma intreb daca am sa vreau vreodata s-o redeschid. Never say never, though.
Sunday 15 March 2009
lene
lene de duminica dimineata, atotputernica si atotcuprinzatoare.
liniste totala. pardon, ciripit de pasari. cool, vine primavara, colectia de sandale asteapta sa fie scoasa de prin cotloane.
lene digitala, scormonesc de vreo juma de ora prin net, nimic interesant. blogurile pe care le urmaresc sunt neactualizate (oare oamenii astia scriu numa' cand sunt la munca? halal).
am chef sa creez chestii naturiste, gen creme de fata bio si sapun d-ala de facea bunica (eventual nu la fel de puturos) dar inca imi da cu virgula de unde as putea sa-mi procur ingredientele (conuri de hamei?) habar n-aveam ca hameiul vine la conuri. veveritele beau bere?
liniste totala. pardon, ciripit de pasari. cool, vine primavara, colectia de sandale asteapta sa fie scoasa de prin cotloane.
lene digitala, scormonesc de vreo juma de ora prin net, nimic interesant. blogurile pe care le urmaresc sunt neactualizate (oare oamenii astia scriu numa' cand sunt la munca? halal).
am chef sa creez chestii naturiste, gen creme de fata bio si sapun d-ala de facea bunica (eventual nu la fel de puturos) dar inca imi da cu virgula de unde as putea sa-mi procur ingredientele (conuri de hamei?) habar n-aveam ca hameiul vine la conuri. veveritele beau bere?
Friday 13 March 2009
sport?
am nevoie de idei pe tema: cum sa fac sa-mi placa sportul. pardon, sa traduc: efortul, transpiratia, febra musculara si gaura la buget asociata chinurilor mai sus-descrise. cum poate cineva sa dea bani (cineva-ul ala fiind eu) ca sa faca ceva dureros imi depaseste puterea de intelegere.
inca n-am incercat hipnoza, stiti cumva, exista vreun doctor destul de para-psiho-etc incat sa-mi poata baga in subconstient ideea ca sport=misto? vreun site de net la care sa ma holbez si care sa-mi insufle brusc elanul lipsa?
sau, si mai bine, institui recompensa pentru inventatorul sportului facut in somn. astept inscrieri.
inca n-am incercat hipnoza, stiti cumva, exista vreun doctor destul de para-psiho-etc incat sa-mi poata baga in subconstient ideea ca sport=misto? vreun site de net la care sa ma holbez si care sa-mi insufle brusc elanul lipsa?
sau, si mai bine, institui recompensa pentru inventatorul sportului facut in somn. astept inscrieri.
Wednesday 11 March 2009
hello world
din ciclul "primul, prima", momentul definitoriu al primului cuvant aruncat in mare.
bless the child, drumul catre "enter"-ul final al crearii noului nascut a fost presarat cu multe nehotarari.
va urma: primul zambet, primul scancet, primul pas (astea au sa vina pe masura ce eu ma prind cum se folosesc diversele facilitati ale pergamentului blogspot.com).
zo, see u all later. me still technically challenged right now.
bless the child, drumul catre "enter"-ul final al crearii noului nascut a fost presarat cu multe nehotarari.
va urma: primul zambet, primul scancet, primul pas (astea au sa vina pe masura ce eu ma prind cum se folosesc diversele facilitati ale pergamentului blogspot.com).
zo, see u all later. me still technically challenged right now.
Subscribe to:
Posts (Atom)