Biciclete la metrou?

Vine primavara, back to bikes!

In aceasta lumina, Metrorex lanseaza un mare sondaj de opinie: bagam sau nu bicicleta in metrou?
De fapt, sunt doua elemente in acest sondaj:

Sunt in mod oficial o cauza pierduta

Vin si eu acasa ca omu', parchez si o iau spre bloc (murmurand maruntel din buze la adresa meteorologilor de la realitatea si accuweather, care azi prevesteau Potopul, adica azi am lasat bicla acasa pe motiv de torente apocaliptice - inutil de zis ca e afara e soare si ca deja cu masina fac mai mult pana acasa decat cu bicicleta).
La intrarea din spate a blocului stau adunati vreo cinspe copii, varsta medie 10-11 ani. Sparg seminte (dupa ei ramane mereu un covoras alb-negru), vocifereaza si se dau pe skateboard, spre disperarea vecinilor mai batrani care au chemat si politia comunitara la un moment dat.
Mentiune importanta pentru a avea poza completa: azi e vineri, asa ca eu imi port hainele alea de ne-serviciu, adica blugi, tricoul cu Metallica si hanorac Hard Rock Cafe cu ditai craniul pe spate. Cu tenisi in picioare.
Ca sa intru in bloc trebuie sa matur nitel copilasii de acolo, ca stau rezemati de usa. Se scoala ei cu greu, bag cheia in broasca si, ce mi-e dat urechilor sa aud...
"Da-te ma mai incolo sa intre tanti".

E clar, tricoul cu Metallica e o cauza pierduta.
Sunt o TANTI. Ma gandesc sa-mi cumpar niste cercei cu perle si un pulover de mohair.

Laid back attitude - doar sa vrem

Azi, despre atmosfera care ma fascineaza de doua zile incoace: Copenhaga si jumatatea ei de milion de biciclisti.
Mi se pare cel mai frumos loc din lume in care sa traiesti. Asta in ciuda iernilor sub-zero. Nu pot crede ca oamenii care pedaleaza zilnic pot fi altfel decat laid-back, oameni care se bucura de tot ce are viata de oferit, oameni care nu se iau prea tare in serios, oameni pe care poti sa-i iubesti.
Eu inca gasesc tot felul de scuze cateodata ca sa nu merg cu bicicleta. N-am cu ce sa ma imbrac, e prea cald, a aparut un sant in drum... d-astea.
Am vazut pe copenhagencyclechic poze in care pe biciclete apar:
- gravide
- fete in fuste de toate felurile (scurte si stramte, largi si infoiate, business)
- femei pe tocuri inalte, pantofi de bal, slapi sau platforme
- oameni care merg prin ploaie
- oameni care merg pe zapada si prin ninsoare
- copii in scaune speciale montate pe bicicleta
- batrani si batrane imbracati tinereste
- tineri care merg tinandu-se de mana
- barbati in costume business perfecte
Am vazut cum cu bicicleta se pot cara lejer:
- laptopuri
- genti uriase agatate de ghidon
- catei
- schiuri
- o harta mare, de perete
- mancarea pentru o saptamana a unei familii cu 4 persoane
- copacei in ghiveci
Nimeni nu poarta casca, decat daca fac racing (si nimeni nu face curse pe strazi, sloganul e "style over speed").
Nu exista notiunea de "haine speciale de bicicleta" sau "bike gear". In Copenhaga, daca mergi cu bicicleta te imbraci cu orice ai in dulap. Te incalti cu ce ai chef. Daca ploua asta e, "it's just some water", se usuca.
Oamenii nu se tem de curent, raceala, entorse sau julituri, accepta orice consecinta a mijlocului favorit de transport cu seninatate.
Statistici: 500 000 de biciclisti in fiecare zi, din care iarna (temperaturi intre zero si minus 20, 6 luni pe an) raman vreo 400 000. Hai 300 000 daca ninge, e zapada pe carosabil, bate vantul si sunt sub minus 10 grade. Pe site exista un counter al kilometrilor parcursi zilnic de biciclistii din Copenhaga: la ora la care scriu se apropie de milionul de kilometri "bicicliti" astazi.
Bicicletele sunt aproape toate biciclete "de oras", cu design foarte clasic, cu roti subtirele, cadru rigid si sei cu arcuri. Toate au cosulet, portbagaj sau alte mijloace de a cara bagaje. Toate au protectie la lant, sa nu sara mizerie pe haine. Nu exista notiunea de bicicleta "de femei" sau "de barbati", toata lumea merge pe tot felul de modele de cadre de biciclete intr-o dulce devalmasie.

Vreau sa ma mut in Danemarca, sa merg la munca cu bicicleta, sa invat sa merg "no hands" si sa am partiile de schi la o ora jumate distanta. Fac orice, invat daneza, invat sa sufar de frig, Mr. O'Malley ar fi exact in elementul lui (a fost pinguin intr-o viata anterioara).

Ok, iarasi sufar de o criza de idilic, dar, daca ei pot sa pedaleze la minus douazeci de grade, eu de ce sa nu pot? Ajung din nou la vechea mea vorba, ca "it's all in the head". Toate constrangerile din vietile noastre sunt autoimpuse. Cine ne impiedica sa facem ce ne dorim in afara de noi insine?
To Copenhagen we shall go.

Cand nu ai despre ce sa scrii

Citat inexact in text dar exact in ceea ce spune: cand nu ai ce sa scrii, scrie despre cum e cand nu ai ce sa scrii.
Sfatul e dat de Cella Serghi in "Mirona" (sau "Cartea Mironei", exista sub ambele titluri) si citeaza la randul ei un alt scriitor (ma lasa memoria - Jules Renard? trebuie sa recitesc cartea).
E despre perseverenta de a fi scriitor. Ceea ce, in mod evident, inca nu sunt.

Subiecte au fost gramada de o saptamana incoace, dar chef si inspiratie ioc. In plus, au fost epuizate deja si in presa si pe bloguri.
Lista de subiecte e mare dar nici de ea n-am chef. Singurul lucru demn de mentionat e ca, desi nu m-as fi asteptat, am lacrimat putin cand a murit Michael Jackson. Si, iarasi spre rusinea mea (ce naiba am azi?), abia acum am aflat ca omul isi compunea singur TOT. Respect si regrete prea tarzii.

Ploaia asta nesuferita m-a despartit temporar de bicicleta. Biciclesc in naduf pe cea de acasa, n-are acelasi haz.
Recitesc carti, n-am chef de carti noi.

Contrar a ceea ce s-ar putea intelege, nu-s trista, nici deprimata de reintalnirea cu serviciul. M-am bucurat ca si pana acum de fiecare zi, de vederea muntilor dinspre valea Prahovei, de sandalele noi, de mancarea turceasca de aseara.. de absolut tot. Doar ca... n-am inspiratie. Sunt egoista si ma bucur la modul "no comment".

It's a process.

L.E. Nu e Jules Renard, ci Tolstoi, sfatuind un tanar scriitor.

Barcelona - episode 1

Deschid aici foiletonul. Am promisiuni ca povestea va fi scrisa cu coautor. De asemenea se pare ca va contine si fotografii in momentul in care cele aproximativ 1000 de poze vor ajunge si pe calculatorul meu.

asaaa... pornim.

Day 1:
Avion si toate cele. Din avion am o singura poveste legata de traversarea nordului Sardiniei - cel mai frumos lucru pe care l-am vazut pana acum din avioane. Am trecut exact pe deasupra stramtorii care separa Corsica de Sardinia. Intr-o parte, Corsica invaluita in nori. De cealalta, Sardinia insorita cu plaje si stanci, barci cu panze si culorile incantatoare ale marii in apropierea uscatului. Insula aproape goala, putine acoperisuri, as vrea sa ma pierd odata in pustietatea ei.

Eram deja al naibii de obositi cand am ajuns, treziti de la sase de dimineata, ora imposibila pentru un organism in vacanta. Odata luate cheile micului apartament din cartierul gotic n-am mai avut stare. Locatia apartamentului a fost superba, la mai putin de cinci minute de centrul Ramblei, n-as putea sa-i reprosez decat salteaua cumplit de moale si datatoare de dureri de spate si cantitatea infima de lumina primita de afara. Cladirea are cateva sute de ani, "blocul" vecin fiind la vreun metru jumatate distanta astfel incat cu putin curaj cred ca puteam sari pe geam la vecini. Asta a fost plata pentru a locui in centrul istoric cu stradute inguste si cu cladiri mirosind a foarte foarte vechi.

Ii urasc pe barcelonezi pentru clima lor. Cald, da, dar zero zapuseala. Nu cred ca temperaturile au sarit de 30 de grade cat am stat acolo, marea isi face datoria de rezervor de racoare.

Prima oprire a fost, bineinteles (se putea?) pe La Rambla la prima farfurie de paella a vacantei. Capul meu destept a cerut "black rice paella", crezand ca e cu orez integral (negru). Aiurea - se face cu zeama de sepie, orezul iese negru-tuci. Culmea e ca a fost foarte bun, contrazicand definitiv retinerile mele fata de chestiile cu tentacule din farfurie.
Am fost plecati fara vreun plan de vizitare, astfel incat dupa masa am luat-o aiurea la pas spre piata Catalunya cu o mica oprire in Mercat de la Boqueria.

Cald totusi, monser. Asa ca a trebuit facut un mini-plan de bataie. Vroiam sa vad marea, mi-era dor de ea ca de alta viata. Am luat-o inapoi spre portul vechi si Columb cel vesnic cu fata spre mare.
Mirosul de mare, o, mirosul de mare... Cum poti sa traiesti intr-un oras cu iesire la mare si sa nu mergi in fiecare zi sa o mirosi si sa i te inchini, asta n-as putea intelege.
In portul vechi s-a construit o zona imensa de petrecut timpul liber. Bineinteles ca fosgaie de turisti dar e atat de mare incat nu-i bai. Am trecut pe langa un mall iar harta spunea ca suntem la doi pasi de acvariu asa ca hotararea a venit de la sine: hai sa vedem pestii.

Of, aici mi-ar trebui poze. Eram ca niste copii sub zece ani, aratand cu degetul la acvarii: uite coralii, oau, uite rechinul, hahaha, uite caracatita. Ma rog, d-astea. Promit sa editez postul mai tarziu cu poze cu pestele Picasso si cu corali.
(pestele Picasso - e ala mic si colorat ciudat, cu dungi oblice)
(coralii)
La piece de resistence este acvariul central URIAS (uitati orice stiati de la acvariul nostru national), plin de rechini si atat de mare incat nu puteai sa distingi peretele opus. In el era tras un tunel astfel incat am circulat pe sub si pe langa pesti. E o chestie sa-ti zambeasca rechinul deasupra capului, mai ales cand are binisor peste doi metri si-l banuiesti de oarece intentii malefice.
(marele rechin neprietenos de deasupra capului)

Pe drumul dinspre acvariu inapoi spre port mai merita mentionate:
- submarinul de jucarie in care ma amuzam eu si o liota de copilasi de vreo sase ani
- submarinul adevarat din lemn - copie a primului submarin din lume, lansat la apa de unde altundeva decat la Barcelona (of, o sa vina si pozele...)

- gramada de oameni care stateau sau dansau pe iarba (se aude, dom' Oprescu?) pe muzica de chitara
- multe, multe biciclete si motociclete (dom primaaaaar, pe bune, se aude??)

N-aveam stare si, dupa acvariu, am ajuns (pe jos, spre disperarea motanului principal) in Parc de la Ciutadela unde-si are sediul Parlamentul Catalunyei si e si gradina zoologica. Gradina am sarit-o ca deja ne cam dureau toate cele, mai ales prin zona de tarsiene/metatarsiene. Ne-am multumit sa zacem pe malul unei balti facand birdwatching: un paun, o liota de inotatoare care ieseau din apa in sir indian, exact ca in desenele animate, si un porumbel nervos care-si zburlea gusa la alt porumbel care mergea tantos si insensibil in fata lui (cred ca primul porumbel era nevasta si ala cu gusa zburlita era barbatul mwahahaha).

Seara s-a incheiat cu dureri de spate si de picioare si cu o portie buna de creveti cu usturoi adusi la masa de un chelner indian care, impreuna cu colegul (tot indian) stiau vreo cinci limbi straine (si asta doar ce i-am auzit noi vorbind) printre care si ceva cuvinte romanesti. Na poftim.

dupa furtuna

Furtuna s-a anuntat intai pompos, cu amenintari de cod colorat la TV. Probabil ca redactorii isi frecau mainile fericiti asteptand mana cereasca.
Ascultatoare, am lasat bicicleta acasa si am luat-o cumintel la pas spre metrou cu umbrela pe brat. M-am intors la fel de cumintel si fara sa fi deschis umbrela, intrebandu-ma daca nu cumva ploaia ar fi pornit totusi mai devreme daca plecam pe doua roti.
Credeam ca nu mai vine. Exact atunci insa am ramas fara Discovery. Si fara National Geographic. Ma rog, fara toate canalele TV worth seeing. No satellite signal. Aha, deci vine.
S-a intunecat, a inceput ploaia, am inchis geamurile, tras perdelele, n-am mai vazut si nici n-am mai auzit nimic pana dimineata.
De dimineata era liniste. Am aruncat un ochi prudent afara - totul parea in ordine. Masina - vie si nevatamata.
M-am gandit ca iar au aberat astia la TV. Au anuntat ca ploua astazi iar, m-am uitat cu regrete la cele doua roti, am oftat si am luat iar umbrela si calea la pas spre metrou.
Ups.
A cazut copacul pe blocul de dupa colt. Ceeee?
Schelele de vizavi s-au tinut tari pe pozitie. Sunt neclintite. Ce-a avut furtuna cu copacul?
Mai sa fie.
La metrou m-am gasit cu o colega. Care mi-a povestit cum zburau aseara scaunele de la terasa pana-n geamurile cladirii in care lucram. Hmmm.
Cica tot Kiseleff-ul e plin de copaci cazuti la datorie. Asa o fi, n-am mai verificat.

Si iata si senzationalul stirii acum: dupa furtuna, pentru prima data, vad in spatele panicii si cuvintelor umflate (dezastru, cumplit, catastrofa, toate preferatele celor de la stiri) oameni pusi pe treaba. Pana la pranz scaunele de la terasa erau iar pe pozitii si pamantul adus de apa maturat.
Strazile din cartier sunt acum curate, fara crengile cazute. Copacul cu bucluc a inceput sa fie ciopartit. Muncitorii sunt si la ora asta pe schele la blocul vecin. La alt bloc vecin cu schele se adunasera o gramada de oameni si vorbeau cu primarul de sector. Vorbeau frumos, nu se striga, nu se gesticula. O tanara re-planta rasaduri in fata blocului in timp ce fetita ei se uita cum se face.

Am innebunit eu sau chiar stim sa fim si civilizati?

P.S. azi n-a plouat deloc. Bicicleta ma injura.
In plus, am observat ca am ramas fara varful copacului de la dormitor. Of. Fereastra e cheala. Pana la urma, doar acestea doua sunt singurele efecte ale furtunii asupra mea.

comunitarii

Sunt in dilema.
Eu iubesc cainii.
DAR: ei de ce nu iubesc bicicletele?
Sa chem ecarisajul? Sau ma voi simti ca o criminala?
Linistitul meu cartier viermuieste de potai. Care, nu stiu de ce, au si ele doua mari motive de a se scula din amorteala data de burtile bine hranite: aurolacii si bicicletele (cred ca au reusit in sfarsit sa evolueze pana la a intelege ca masinile sunt cam greu de prins si-ti rup si dintii). Cu aurolacii inteleg ce au. Dar de ce si bicicletele? Ce le-au facut bicicletele undeva in trecutul lor ancestral de potai comunitare?
(Observatie interesanta: cateii aia cu bulina galbena la ureche niciodata nu ma latra. Scoaterea chirurgicala a bilutelor i-a facut mai intelepti?).
Exista un mod sa nu-i provoci - sa mergi incet. Atunci nu se deranjeaza (tampiti, tocmai atunci n-ar trebui sa faca mare efort sa te prinda). Dar, daca mergi incet, te calca masinile pline de neni nervosi. Ce sa aleg? Claxonul sau coltii?

Of. Mai meditez inca, dar tare mi-e ca am sa sun pana la urma la hingheri, oricat de draguta ar fi melodia aia veche a lui Taxi: "va rog, dati-mi una peste bot!". Imediat!!!!

absenta

Am fost lenesa in ultima vreme la scris, recunosc. Sper sa-mi revina inspiratia saptamana viitoare.
Am la bicicleta clopotel nou, portbagaj si am casca (mami, poti sta - mai - linistita).
Banalitati, banalitati.
Ma bucur de ultimele ore de duminica seara, cand toata casa e pacificata, beau ceai si ma uit din nou la Sense and Sensibility.

aaauuu. au. AU.

Maine iau pauza de bicicleta. Nu ca m-as fi saturat deja de cadrul ei mov si sexy, dar, in ciuda seii anatomice si a design-ului special femeiesc, ma dooaaareeee fuuuunduuulll!
Acum inteleg si mai bine de ce Mr. O'Malley a insistat sa-mi protejeze posteriorul refuzand categoric (si frustrant, pentru mine) sa-mi achizitioneze bicicleta aia draguta cu cosulet. N-avea nici cauciucuri zdravene si nici amortizoare. Nici nu vreau sa ma gandesc in ce pozitii as fi ajuns sa ma asez pe scaun.
Imi vine sa rad: categoria de biciclete din care face parte si a mea se numeste XC Hardtail. Pe bune, HARDTAIL? Is this a joke? A denumit-o un glumet dupa ce s-a plimbat cateva zile cu una si a constatat ca i-a intepenit coada (ma rog, ce i-a ramas din ea de pe vremea cand era maimuta)?
AU.

oare putem?

sa mergem la marea prima evadare?

It's a dangerous business, Frodo, going out of your door

You step into the Road, and if you don't keep your feet, there is no knowing where you might be swept off to.

Ba eu stiu unde trebuie sa ajung cu bicicleta, dar in fiecare zi inainte sa imping prima data pedala dreapta (plec cu dreapta, me soooo superstitious...) in minte imi rasuna eternul refren: it's a dangerous business, Frodo....

i am expecting...

nu va speriati, sunt in asteptarea...
BICICLETEI!!!!!
e pe vineeeeee, in weekend luam bicicletele si plecam pe undeva sa sarbatorim cele trei decenii de viata ale mele prin testarea rezistentei oaselor la impact :))

LE: it is here, it is here, it is here, uite, EA este aceasta.

Oamenii de la PlayBike au fost suuper si pot sa recomand la oricine sa-si ia bicicleta de la ei, ieri la 3 am comandat doua biciclete si azi la 13.30 le aveam la botul calului, reglate si calatorite tocmai de la Brasov :)
abia astept sa O scot la plimbare :)

slow stuff

Sambata si duminica am fost la tara (cu tz). A fost primul weekend cald de anul acesta, am fost si weekend-ul trecut la tara (la origini) dar era inca frig si nu prea mi-a tihnit statul afara.

E o tema un pic fumata pe net, aceea a reintoarcerii la natura, slow food si alte d-alde d-astea.
Intrebarea mea e totusi daca nu cumva exageram. Citesc in ultima vreme tone de literatura si articole "slow". Totul e minunat si idilic si (eu sunt un suflet moale la alde d-astea, simt imediat cald la inima si vad brusc totul prin nori roz cand citesc cuvinte frumos alese, mai ales daca-s despre ecologie, copii si bunici, berze, pisoi nou-nascuti, lemn, verde, natura, of, ce lista lunga, chiar sunt atat de usor de inmuiat?? hmmm) am inceput sa am viziuni din alea cu turul lumii pe bicicleta, retragerea intr-un coltisor bucolic in care sa mananc la o masa trasa la rindea chiar de mine si altele la fel.
DAR: cum naiba sa te bucuri de toate acestea fara un venit sanatos? Casa aia la tara costa (prietenii la care am fost au facut un credit pentru ea). Refacere/reconstructie/izolatii - costa. In fiecare saptamana se mai cumpara cate o unealta, cate o planta, cate o pompa, cate un furtun, var pentru copaci, erbicide etc. Mancarea costa: 5 oameni in doua zile am mancat de cam 120 de lei de caciula (ceea ce e foarte ieftin de fapt daca e sa compari cu orice carciuma) in conditiile in care ne-am gatit singuri (slow food, evident).
Nu cumva articolele recente sunt un pic cam PREA idilice?
Uite: vreau bicicleta. O afurisita de bicicleta care sa nu se rupa cu mine si care sa stie sa faca cateva lucrusoare in plus fata de vechiul meu Pegas se plimba pe la 1500 de lei. Plus casca, plus suport de bicicleta plus alte mici accesorii pe care siiiiigur am sa le descopar in magazin. O bicicleta se incadreaza in miscarea slow. Dar costa, maiculita, o gramada (oare asa erau de scumpe vizavi de salariul mediu si cand eram eu copii? mami, mai tii minte, a fost scump Pegasul meu ala portocaliu?). Cum se lipeste notiunea de eco/slow/fuck-corporates-and-lots-of-work cu lipsa de venituri cauzata de abandonarea muncii sustinute care iti aduce acele venituri?
E un cerc vicios. Sunt convinsa ca si aici trebuie sa existe o cale de mijloc si un pic de zen dar eu mai am nitel pana la el.

Gata, ma intorc pe forumurile de biciclisti. Nu mi-am imaginat niciodata ca o bicicleta e o masinarie atat de groaznic de complicata. Vroiam una din aia simpatica, cu cosulet in fata si cu cadru de femei, pe care sa stau poponet si sa ma plimb ca o doamna (in fusta hahahaha).
M-am lamurit deja ca aia n-o sa faca decat sa dau bine la poza, ca pozitia poponet imi va trimite o groaza de socuri in vertebre si fund si ca nici una n-are amortizoare la roata din fata sau schimbator de viteza adica adio mers prin padure sau deal/vale. Of. Mountain bike-urile n-au cosulet.... si nu sunt nici foarte Slow (noroc ca au o groaza de franeeeee....)

despre nas

Mi-a mirosit a primavara. Nu ca as fi avut pana acum vreun guturai care sa ma impiedice, dar pana acum pentru mine n-a fost primavara. Sunt o fiinta olfactiva, probabil potaie intr-o viata anterioara.
Mai exact azi, la ora 17.52, venind spre casa, m-a plesnit primul miros de primavara. Flori, verde si un pic parca a ploaie, toate intr-o unda olfactiva zdravana, infipta, de-a dreptul obraznica.
Abia dupa aia am cascat si ochii, pana atunci nauci (desi ne-miopi, aveam sticlele) si am vazut florile. Azi dimineata nu erau, jur. Ce s-a intamplat in orele dintre cele doua drumuri spre metrou de azi? Au explodat toti copaceii din cartier. Miroase innebunitor.
Bicicleta, here I come!!!