Ploaie si flori

Back to the running track

Cum zilele se tarasc incet-incet spre a fi mai lungi iar temperaturile-s miloase, a venit timpul pentru revederea cu parcul.
Ce e bine:

• 6 kilometri nu mai sperie pe nimeni 
• crampa de sub coasta nu mai apare constant
• apusul de soare in Herastrau e la fel de minunat
• nu mai fac febra musculara din aia din specia "blestem scarile timp de 4 zile"

Ce e rau:

• 6 kilometri se gafaie - valeu
• puls constant peste 170 bpm - foarte sus pentru categoria mea de varsta
• timpul, ca urmare a pulsului accelerat, e de mizerie

Imi place alergatul pentru ca e democratic. In parc o sa vezi garantat oameni mult mai rapizi decat tine (categoria gazela) dar si oameni care se straduiesc din greu sa miste sute de kilograme (categoria casalot). Am toata admiratia pentru ambele esaloane. Nimeni niciodata nu pare ca te judeca atunci cand te intersectezi / depasesti cu cineva. Singurul competitor real esti tu insuti. Nu cred ca poti face sportul asta din sila, doar pentru ca "trebuie". N-ai cum. E atat de greu si atat de personal incat nu cred ca il poti astfel decat motivandu-te singur sa-ti urnesti dosul. Sigur, alergatorii de performanta au antrenor - din motive bine definite. Restul alearga pentru ca asa vor ei, or asta e minunat. Eu urasc sporturile de turma si frenezia aia fanatica din salile de aerobic (ca sa nu adaug cat de tare detest muzica din salile de sport. si mirosul de umezeala. si ideea ca pe salteaua aia si-au mai lasat puricii cine stie cati inaintea mea. si oamenii care intra in chiloti si papuci in sauna. si multe altele). Asa ca am cautat pana am gasit alternativa corecta. Pentru mine cel putin.
Da, s-ar putea sa ma satur de dat roata parcului astuia. Sau poate nu. Cred ca totul e in mintea noastra, si imi sta in putere sa nu ma las de data asta. Asa ca scriu aici, ca sa fiu sigura.
Cand or obosi papucii actuali de alergat, sper sa-mi gasesc unii ROZ aprins. Asa, pentru ca mi se pare ca multi oameni se iau prea tare in serios, me included. Simt nevoia ca pe ici pe colo sa rup cercul vicios. Poate la anu' o sa-mi pun urechi pufoase de iepuras pe casca de schi. Roz.
Oare dau anul asta semimaratonul ala? Macar in jurul parcului, ca deocamdata competitiile inca imi cam produc angoase? Sa vedem. Am juma de an de pregatire in fata, deci viitorul e si el foarte foarte ROZ.
Trebuie sa ma opresc inainte de a mai scrie roz inca odata. roz, roz, roz, roz roz roz roz
(si nici macar nu mai e vin roz. si nici macar nu mai beau vin roz. si nici macar nu mai beau nici altceva decat foarte foarte rar. cred ca imbatranesc si mi-e frica, de aia vreau si urechi roz si sa nu mai beau vin roz. si de aia alerg. mi-e frica dar e frumos, asa de bine in pielea mea nu mi-a mai fost de mult, o sa beau vin roz in cinstea celor 35 de ani de care, recunosc, as vrea sa ma pitesc cat mai mult, dar nu se poate, si asa le zic deja la oameni ca am 35, ce bine, nu ma crede nimeni, un pic de fard roz de obraji si gata, nu mai am 35 de ani, viata e roz).