(am scris vreo jumatate de ora la postul asta ca sa inchid pagina din greseala). Uhh.
Nevermind, here we go again.
Plecam mai devreme de la constatatarea ca in ultima vreme am citit exclusiv memorialistica, probabil si datorita dorintei mele de a invata sa scriu combinata cu imposibilitatea de a diso
cia scrisul de viata proprie. Nu mi-am propus sa citesc doar jurnale si memorii dar asa s-a intamplat, asa ca simt nevoia sa fac un mic review fiecaruia.
1. Gabriel Liiceanu - Jurnalul de la Paltinis. Carte-cult a literaturii optzeciste. Greu de citit datorita cantitatii de filosofie dar fascinanta: odata din cauza relatiei intre Maestru (Noica) si discipoli si pe de alta parte datorita extraordinarei melodii a frazei lui Liiceanu. Cred ca e scriitorul caruia ii admir cel mai mult intorsatura cuvantului si muzica vorbei. Incredibil si freamatul mintilor inchise in camaruta din varf de munte in plina cenzura si saracie comunista.
2. W.N.P. Barbellion - Jurnalul unui om dezamagit. Dureros triumf al vietii in fata unei morti anuntate si reale. Barbellion (in realitate Bruce Frederick Cummings), tanar pasionat de natura, afla la recrutare ca sufera de scleroza in placi, cumplita si incurabila maladie neurologica. Ia decizia publicarii jurnalului pe care il tinea de la 13 ani si, din 1915 (anul
diagnosticului) pana in 1917 (anul mortii anuntate) noteaza cu luciditate toate efectele pe care boala le are asupra trupului si mintii sale. Jurnalul a fost publicat in 1919 sub pseudonim, cu cateva luni inaintea mortii reale. E cea mai mare sfidare a omului in fata mortii, suprema bataie de joc a vietii si a iubirii in fata distrugerii cauzate de boala (sotia s-a casatorit cu el si au avut un copil in ciuda faptului ca diagnosticul era deja cunoscut).
3. Grigore Bajenaru - Cismigiu & Comp. / Buna dimineata, baieti. Aici n-am poza, e proaspat iesita in colectia Jurnalului National, cei care au preluat (cu ce drept, ma intreb?) brand-ul "biblioteca pentru toti". Povestea asta e arhicunoscuta. Desi inecate oarecum in idilic, cartile astea doua raman printre marii clasici in literatura pentru adolescenti. Si, desi prezinta sistemul scolar din anii douazeci ai secolului trecut, ma uit cu regret la scoala romaneasca in care predau profesori ca Ovid Densusianu sau Camil Petrescu si ma intreb cum dracu a disparut acum de in locul ei nu-s decat sani bronzati si telefoane mobile. Mi-as dori grozav sa cred ca ar mai putea sa renasca o scoala adevarata din cenusa asta, sunt cei mai frumosi ani cei pe care ni-i petrecem prin banci, cei care ne contureaza cu adevarat viitorul, ani de care acum mi se pare ca toata lumea isi bate joc.
4. Gabriel Garcia Marquez - A trai pentru a-ti povesti viata.
Primul volum din cele 3 pe care laureatul Nobel pentru literatura (si cel mai bine reprezentat scriitor din biblioteca mea) le-a proiectat pentru a-si scrie autobiografia. N-am multe de spus decat ca acesti "early years" sunt la fel de fascinanti si incredibili ca si cartile de mai tarziu. Intamplarile din satul natal Aracataca sunt un pic suprarealiste, intelegem si cum apare mai tarziu in paginile sale copilul care mananca gandaci, vedem radacinile paginilor cu revolutii. Garcia Marquez s-a nascut intr-o carte de colorat caraibiana, intesata de magie si inexplicabil. Premiul Nobel e o recunoastere a unei dedicatii incrancenate catre Creatie si Cuvant: "ce mister este oare acesta care face ca simpla dorinta sa se prefaca in pasiune, ca o fiinta omeneasca sa fie in stare sa moara pentru ea, sa moara de foame, de frig sau din orice alta pricina, numai pentru a plasmui ceva ce nu 
poate vedea ori atinge..."
5. Anais Nin - Foc. Deja a treia carte a lui Anais Nin citita, prima care ma prinde strans. E a treia carte din seria "Jurnalul Dragostei" din care am mai citit doar volumul doi ("Incest"), imi lipseste primul ("Henry si June" - am vazut si m-a socat mai demult filmul, pe care acum l-as revedea cu alti ochi). Daca volumele unu si doi m-au ingrozit pe alocuri (cat de greu moare puritanismul bunei educatii in noi...), "Foc" m-a tinut cu sufletul la gura pe plaja de la Gura Portitei. Greu de digerat de publicul larg datorita incarcarii sexuale explicite si ne-pornografice, cartea taie in carne vie in prejudecati si tipare si e cea mai fascinanta radiografie a sufletului unei femei reale pe care am intalnit-o vreodata. Jurnalul nu a fost scris pentru a fi publicat, de aici si continutul socant, decizia de publicare necenzurata fiind luata de o Anais Nin septuagenara, care deja publicase incepand din anii '50 selectii alese cu grija din cele peste 35 000 de pagini de manuscris. Cititi cu grija; daca va ingrozeste gandul ca o femeie casatorita poate sa iubeasca in acelasi timp trei barbati cu aceeasi grija si pasiune, amestecandu-le uneori sperma in acelasi pantec, cartea asta nu este pentru voi. Iata-i crezul: "Cele mai extatice momente ale vietii mele sunt cu penisul celui pe care-l iubesc in mine, sau cu capul lui pe sanul meu. In bratele mele - treaz, pasional sau increzator si adormit - dar in bratele mele. Atunci ma simt implinita. Orgasmul nu e vital: bucuria mea consta in comuniune"."
Ma asteapta in raft Jurnalul lui Jules Renard si calatoriile lui Ernesto "Che" Guevara ("Jurnal pe motocicleta"), ca sa inchei temporar periplul meu prin memorialistica. Despre ele, intr-un numar viitor.
Nevermind, here we go again.
Plecam mai devreme de la constatatarea ca in ultima vreme am citit exclusiv memorialistica, probabil si datorita dorintei mele de a invata sa scriu combinata cu imposibilitatea de a diso
cia scrisul de viata proprie. Nu mi-am propus sa citesc doar jurnale si memorii dar asa s-a intamplat, asa ca simt nevoia sa fac un mic review fiecaruia.1. Gabriel Liiceanu - Jurnalul de la Paltinis. Carte-cult a literaturii optzeciste. Greu de citit datorita cantitatii de filosofie dar fascinanta: odata din cauza relatiei intre Maestru (Noica) si discipoli si pe de alta parte datorita extraordinarei melodii a frazei lui Liiceanu. Cred ca e scriitorul caruia ii admir cel mai mult intorsatura cuvantului si muzica vorbei. Incredibil si freamatul mintilor inchise in camaruta din varf de munte in plina cenzura si saracie comunista.
2. W.N.P. Barbellion - Jurnalul unui om dezamagit. Dureros triumf al vietii in fata unei morti anuntate si reale. Barbellion (in realitate Bruce Frederick Cummings), tanar pasionat de natura, afla la recrutare ca sufera de scleroza in placi, cumplita si incurabila maladie neurologica. Ia decizia publicarii jurnalului pe care il tinea de la 13 ani si, din 1915 (anul
diagnosticului) pana in 1917 (anul mortii anuntate) noteaza cu luciditate toate efectele pe care boala le are asupra trupului si mintii sale. Jurnalul a fost publicat in 1919 sub pseudonim, cu cateva luni inaintea mortii reale. E cea mai mare sfidare a omului in fata mortii, suprema bataie de joc a vietii si a iubirii in fata distrugerii cauzate de boala (sotia s-a casatorit cu el si au avut un copil in ciuda faptului ca diagnosticul era deja cunoscut).3. Grigore Bajenaru - Cismigiu & Comp. / Buna dimineata, baieti. Aici n-am poza, e proaspat iesita in colectia Jurnalului National, cei care au preluat (cu ce drept, ma intreb?) brand-ul "biblioteca pentru toti". Povestea asta e arhicunoscuta. Desi inecate oarecum in idilic, cartile astea doua raman printre marii clasici in literatura pentru adolescenti. Si, desi prezinta sistemul scolar din anii douazeci ai secolului trecut, ma uit cu regret la scoala romaneasca in care predau profesori ca Ovid Densusianu sau Camil Petrescu si ma intreb cum dracu a disparut acum de in locul ei nu-s decat sani bronzati si telefoane mobile. Mi-as dori grozav sa cred ca ar mai putea sa renasca o scoala adevarata din cenusa asta, sunt cei mai frumosi ani cei pe care ni-i petrecem prin banci, cei care ne contureaza cu adevarat viitorul, ani de care acum mi se pare ca toata lumea isi bate joc.
4. Gabriel Garcia Marquez - A trai pentru a-ti povesti viata.
Primul volum din cele 3 pe care laureatul Nobel pentru literatura (si cel mai bine reprezentat scriitor din biblioteca mea) le-a proiectat pentru a-si scrie autobiografia. N-am multe de spus decat ca acesti "early years" sunt la fel de fascinanti si incredibili ca si cartile de mai tarziu. Intamplarile din satul natal Aracataca sunt un pic suprarealiste, intelegem si cum apare mai tarziu in paginile sale copilul care mananca gandaci, vedem radacinile paginilor cu revolutii. Garcia Marquez s-a nascut intr-o carte de colorat caraibiana, intesata de magie si inexplicabil. Premiul Nobel e o recunoastere a unei dedicatii incrancenate catre Creatie si Cuvant: "ce mister este oare acesta care face ca simpla dorinta sa se prefaca in pasiune, ca o fiinta omeneasca sa fie in stare sa moara pentru ea, sa moara de foame, de frig sau din orice alta pricina, numai pentru a plasmui ceva ce nu 
poate vedea ori atinge..."5. Anais Nin - Foc. Deja a treia carte a lui Anais Nin citita, prima care ma prinde strans. E a treia carte din seria "Jurnalul Dragostei" din care am mai citit doar volumul doi ("Incest"), imi lipseste primul ("Henry si June" - am vazut si m-a socat mai demult filmul, pe care acum l-as revedea cu alti ochi). Daca volumele unu si doi m-au ingrozit pe alocuri (cat de greu moare puritanismul bunei educatii in noi...), "Foc" m-a tinut cu sufletul la gura pe plaja de la Gura Portitei. Greu de digerat de publicul larg datorita incarcarii sexuale explicite si ne-pornografice, cartea taie in carne vie in prejudecati si tipare si e cea mai fascinanta radiografie a sufletului unei femei reale pe care am intalnit-o vreodata. Jurnalul nu a fost scris pentru a fi publicat, de aici si continutul socant, decizia de publicare necenzurata fiind luata de o Anais Nin septuagenara, care deja publicase incepand din anii '50 selectii alese cu grija din cele peste 35 000 de pagini de manuscris. Cititi cu grija; daca va ingrozeste gandul ca o femeie casatorita poate sa iubeasca in acelasi timp trei barbati cu aceeasi grija si pasiune, amestecandu-le uneori sperma in acelasi pantec, cartea asta nu este pentru voi. Iata-i crezul: "Cele mai extatice momente ale vietii mele sunt cu penisul celui pe care-l iubesc in mine, sau cu capul lui pe sanul meu. In bratele mele - treaz, pasional sau increzator si adormit - dar in bratele mele. Atunci ma simt implinita. Orgasmul nu e vital: bucuria mea consta in comuniune"."
Ma asteapta in raft Jurnalul lui Jules Renard si calatoriile lui Ernesto "Che" Guevara ("Jurnal pe motocicleta"), ca sa inchei temporar periplul meu prin memorialistica. Despre ele, intr-un numar viitor.
No comments:
Post a Comment