Nu stiu de ce the sudden urge sa scriu. O senzatie brusca, in mijlocul unei seri de zacut. O probabila toxiinfectie cauzata de ingestia de resturi de mancare pre-Craciun e fundalul pe care intru pe blog dupa o absenta atat de prelungita incat google chrome de pe laptopul nou nici macar nu stia adresa.
Sunt ametita ca dupa cea mai de rahat mahmureala - de unde sa stiu ca legumele se strica dupa doua saptamani in frigider? Miroseau ok. Ma rog, bullshit, asta e, sa asteptam eliminarea. maine va fi bine.
Ma doare capul si ma gandesc ca maine era programata despodobirea casei. Niciodata nu imi place sa inaintez prea mult in ianuarie cu casa plina de decoratiuni de Craciun. New year, new beginnings, new clean decorum. Nu prea am chef - de fapt, asta a fost declicul, cand am realizat ca de fapt nu vreau, ca as vrea sa mai trag putin de anul trecut, facand asta in mod simbolic prin a pastra inca un pic bradul si lumanarile, de parca am fi iar in 2013.
De ce 2013? Nu a fost un an deosebit, nici de cumpana, nici marcat de ceva special. Dar, de fapt, ce s-a intamplat in 2013?
A inceput cu o noapte dormita, linistita. 1 ianuarie - nasterea unui copil pentru care trebuie sa fac o prajitura cand va fi mai mare. Vacanta in munti, frig crancen.
A fost un an cu multa munca, intr-un domeniu nefamiliar: rapoarte si cifre. A fost si anul in care, la final, m-am hotarat ca gata cu cifrele, o sa incep luni 6 ianuarie sa-mi bag nasul in altceva, proiecte si oameni. Nu e o schimbare esentiala dar ma bucura, imi plac schimbarile.
Anul in care El a schimbat modelul de munca - e mai linistit, mai bun, mai om.
Anul in care greutatea mi s-a stabilizat in sfarsit in urma restrictiei alimentare gluten-free. Anul in care nu m-a mai durut deloc stomacul si am plecat in vacanta fara medicamente.
Anul in care imunitatea mea totusi s-a hotarat sa-mi faca mici mizerii. Amigdalite si cistite - sunt probleme minore dar pe care nu le-am mai avut din copilarie. De tinut sub observatie in 2014, doar nu mai sunt la prima tinerete :))
An cu aniversare nesimetrica si irelevanta. Pregatire psihologica pentru apropiatul 35. milestone de la care cam toata lumea din jur, de la comentatorii sportivi pana la ginecoloaga mea s-au hotarat sa ma arunce cu un picior in groapa. 2014 ma motiveaza sa le rad in nas.
An cu alergare de 16 km, dupa o viata de stat pe canapea. Anul in care mi-am cumparat si a doua pereche de pantofi de alergat.
Anul in care am zburat peste ocean si am vazut Marele Canion cu lacrimi in nas (I'm a stupid sentimental freak in front of Nature). Anul in care Las Vegas mi-a dat peste ochi cu vechea lectie cum ca prejudecatile suck.
Anul in care mi-am facut un soi de bucketlist. Unul cu lucruri pe care mi le doresc, altul cu locuri in care vreau sa ajung. Deocamdata, am bifat un fard de ochi care nu se gaseste in Europa (pathetic, I know) si un KitchenAid verde mar pe care mi-l doream de 8 ani. Pure joy and happiness. Am dansat prin casa trei zile inainte sa vina KitchenAid-ul si inca trei zile dupa. Si mai topai cate putin de fiecare data cand il folosesc. Which makes the thing priceless.
Altele? Am inceput sa merg pe jos la munca, ceea ce pentru Bucuresti e bliss. Am avut curaj sa-mi dau cu oja altfel decat rosie. Am vazut multe filme si am citit multe carti de sci-fi. A bit of a nerd. Am schiat in Sinaia pentru prima data si inapoi in Romania prima data dupa coastele rupte din 2006, o saptamana inainte de nunta. Am alergat vreo doua sute de kilometri.
Am iesit la multe pranzuri cu El, doar noi doi, la restaurante linistite sambata dupa-amiaza. Vin rosu cu o prietena in Centrul Vechi golas.
De fapt, ce vad acum e ca a fost bine. Fata de alti ani, exista senzatia ca a fost un an echilibrat, fara regrete si dureri. Anul in care am inceput sa ma impac cu mine si cu cei din jur, in care sa incep sa vad conflictele cu alti ochi, ca prilejuri de invatare si nu de suferinta.
Pentru ca, de fapt, tot alergatul m-a invatat si asta, pe cand imi masam muschii chinuiti si genunchiul protestatar, via Haruki Murakami:
"Pain is inevitable. Suffering is optional".
Multumesc 2013. Ai fost un an bun.
Sunt ametita ca dupa cea mai de rahat mahmureala - de unde sa stiu ca legumele se strica dupa doua saptamani in frigider? Miroseau ok. Ma rog, bullshit, asta e, sa asteptam eliminarea. maine va fi bine.
Ma doare capul si ma gandesc ca maine era programata despodobirea casei. Niciodata nu imi place sa inaintez prea mult in ianuarie cu casa plina de decoratiuni de Craciun. New year, new beginnings, new clean decorum. Nu prea am chef - de fapt, asta a fost declicul, cand am realizat ca de fapt nu vreau, ca as vrea sa mai trag putin de anul trecut, facand asta in mod simbolic prin a pastra inca un pic bradul si lumanarile, de parca am fi iar in 2013.
De ce 2013? Nu a fost un an deosebit, nici de cumpana, nici marcat de ceva special. Dar, de fapt, ce s-a intamplat in 2013?
A inceput cu o noapte dormita, linistita. 1 ianuarie - nasterea unui copil pentru care trebuie sa fac o prajitura cand va fi mai mare. Vacanta in munti, frig crancen.
A fost un an cu multa munca, intr-un domeniu nefamiliar: rapoarte si cifre. A fost si anul in care, la final, m-am hotarat ca gata cu cifrele, o sa incep luni 6 ianuarie sa-mi bag nasul in altceva, proiecte si oameni. Nu e o schimbare esentiala dar ma bucura, imi plac schimbarile.
Anul in care El a schimbat modelul de munca - e mai linistit, mai bun, mai om.
Anul in care greutatea mi s-a stabilizat in sfarsit in urma restrictiei alimentare gluten-free. Anul in care nu m-a mai durut deloc stomacul si am plecat in vacanta fara medicamente.
Anul in care imunitatea mea totusi s-a hotarat sa-mi faca mici mizerii. Amigdalite si cistite - sunt probleme minore dar pe care nu le-am mai avut din copilarie. De tinut sub observatie in 2014, doar nu mai sunt la prima tinerete :))
An cu aniversare nesimetrica si irelevanta. Pregatire psihologica pentru apropiatul 35. milestone de la care cam toata lumea din jur, de la comentatorii sportivi pana la ginecoloaga mea s-au hotarat sa ma arunce cu un picior in groapa. 2014 ma motiveaza sa le rad in nas.
An cu alergare de 16 km, dupa o viata de stat pe canapea. Anul in care mi-am cumparat si a doua pereche de pantofi de alergat.
Anul in care am zburat peste ocean si am vazut Marele Canion cu lacrimi in nas (I'm a stupid sentimental freak in front of Nature). Anul in care Las Vegas mi-a dat peste ochi cu vechea lectie cum ca prejudecatile suck.
Anul in care mi-am facut un soi de bucketlist. Unul cu lucruri pe care mi le doresc, altul cu locuri in care vreau sa ajung. Deocamdata, am bifat un fard de ochi care nu se gaseste in Europa (pathetic, I know) si un KitchenAid verde mar pe care mi-l doream de 8 ani. Pure joy and happiness. Am dansat prin casa trei zile inainte sa vina KitchenAid-ul si inca trei zile dupa. Si mai topai cate putin de fiecare data cand il folosesc. Which makes the thing priceless.
Altele? Am inceput sa merg pe jos la munca, ceea ce pentru Bucuresti e bliss. Am avut curaj sa-mi dau cu oja altfel decat rosie. Am vazut multe filme si am citit multe carti de sci-fi. A bit of a nerd. Am schiat in Sinaia pentru prima data si inapoi in Romania prima data dupa coastele rupte din 2006, o saptamana inainte de nunta. Am alergat vreo doua sute de kilometri.
Am iesit la multe pranzuri cu El, doar noi doi, la restaurante linistite sambata dupa-amiaza. Vin rosu cu o prietena in Centrul Vechi golas.
De fapt, ce vad acum e ca a fost bine. Fata de alti ani, exista senzatia ca a fost un an echilibrat, fara regrete si dureri. Anul in care am inceput sa ma impac cu mine si cu cei din jur, in care sa incep sa vad conflictele cu alti ochi, ca prilejuri de invatare si nu de suferinta.
Pentru ca, de fapt, tot alergatul m-a invatat si asta, pe cand imi masam muschii chinuiti si genunchiul protestatar, via Haruki Murakami:
"Pain is inevitable. Suffering is optional".
Multumesc 2013. Ai fost un an bun.
No comments:
Post a Comment