saptesprezece

De vreo ora si ceva am ramas fara scuze si noul prefix nu mai poate fi ignorat, ocolit, disimulat sau pitit sub presul de la intrare.
Officially thirty. Au.

Astazi sunt fericita. Poate ca tactica aplicata in ultimele sase luni, de a raspunde automat "treizeci" la intrebarea despre varsta da roade. Poate ca intra-adevar varstele rotunde sunt injectii cu optimism. Azi am treizeci, merg pe patruzeci si ma simt cam de saptesprezece.
Nu stiu de ce am ales varsta de saptesprezece ani. Poate pentru ca intr-un colt destul de intunecat al memoriei imi mai staruie versul acela cu "on n'est pas serieux quand on a dix-sept ans". Poate pentru ca la saptesprezece ani mi-am revenit din ameteala dureroasa si am inceput sa vad si sa miros din nou iasomia din fata ferestrei. Poate pentru ca de atunci sufletul meu a intepenit intr-o eterna adolescenta, in ciuda anilor de scoala si munca, in ciuda relatiilor care au urmat. Sau pentru ca a fost ultimul an de iresponsabilitate legala. Pentru ca dupa aceea s-a declansat faza "om mare", pentru ca dupa aceea "trebuie" a inceput sa apara prea des si pentru ca fiinta mea si acest "trebuie" nu canta deloc acelasi cantec.

Pentru ca si atunci eram fericita si nu stiam.