Din nou, Nelinistea.
Agitatie familiara, veche, calda, careia nu-i pot gasi radacinile.
Chiar vreau sa le gasesc?
In cateva zile am sa-mi omor dorul de munte ingropandu-mi picioarele in nisip si respirand mirosul marii. Poate ca de fapt dor nu-mi e de munte ci de tot vartejul ce mi se starneste in suflet atunci cand urc incet spre cer. Poate ca e de fapt un dor mare de intoarcere catre Natura, de salt dintre betoane, de fuga speriata de civilizatie. Sau?
As vrea sa daruiesc ceva din mine pentru Natura, pentru ca-mi da si-mi ocroteste atatea frumuseti. Egoismul cu care le strang in mine ma sperie, simt ca se apropie clipa in care va trebui platit obolul.
"Natura are toate indraznelile, numai noi suntem conventionali si lasi."*
(*Fany, in "Cartea Mironei").
No comments:
Post a Comment