cand n-ai chef, n-ai chef...

... de munca.
sunt intr-o faza ingrijoratoare in care nu-mi vine sa fac altceva decat sa ciufulesc barzoiu' (marca inregistrata Grumpy).
ar trebui sa-mi treaca, mi-e si mie rusine de cat de lene imi e, dar ce sa fac?
parca-s inapoi la scoala in saptamanile alea in care aveam nota si mai erau altii fara nota... n-aveam chef de munca, desi stiam ca dupa cateva saptamani urma sa se schimbe iarasi foaia.
"i am a changeling (see me change)". niciodata nu stiu ce vreau, n-am un t(z)el fix, m-am nascut bezmetica si in zile ca astea incep sa cred ca tot ce am realizat, succesul de pana acum, e o combinatie de noroc cu o oarecare inteligenta care m-a ajutat sa ma adaptez. culmea e ca i'm doing well enough. dar oare atat de bine cat as putea s-o duc daca m-as mobiliza tare, tare de tot?
ma enerveaza ca nu pot pune degetul pe rana si sa zic "da, frate, asta vreau sa fac in viata, asta e pasiunea mea". tot imi imaginez ca gasesc fel de fel de pasiuni dar degeaba, vin si trec, mai devreme sau mai tarziu.
cred ca adevarata mea pasiune e lenea. desi beleaua e ca si de aia ma plictisesc pana la urma, destul de repede, si ma apuca o foame de activitate de numa'....
noroc ca mai am si o urma de bun simt care ma pune sa ma duc la munca, sa invat a treia limba straina, sa tin un regim, sa fac sport si sa-mi platesc impozitele. nimic din astea nu e facut totusi dintr-o mare pasiune, ci pentru ca dintr-un motiv sau altul, trebuie. sigur ca exista in fiecare (mai putin la impozite) si partea placuta, dar, daca ar fi fost dupa tendintele mele naturale, nu m-as fi apucat de niciuna, prabuseasca-se cerurile.

shrinks are necessary. ma consider o persoana sanatoasa la cap (si probabil ca si medicina traditionala ma considera la fel) and yet as vrea sa ma apuc de cativa ani de terapie. as vrea sa existe o metoda care sa ma descompuna ca pe un televizor in partile componente, sa pot investiga fiecare circuit, sa pot descoperi cum sa inversez firele astfel incat sa se vada in sfarsit clar pe ecran.