Goodbye

Goodbye Google Reader, my beloved friend!
RIP (insert really sad face here). Of.

De ce nu scriu

Am pornit acest proiect in primavara lui 2009. Motivul: intotdeauna imi dorisem sa scriu si aveam nevoie de un teren de testare preliminara, un soi de banda de alergat virtuala pentru cineva care doreste sa alerge la maraton. Fara sa aleg o tematica anume, blogul urma sa fie un loc cu "de de toate", un soi de minimarket universal din care urma sa filtrez ulterior partile la care chiar m-as fi dovedit buna, iar acele parti sa le dezvolt.
Patru ani mai tarziu, sa vedem ce am aflat:
1. anonim / neanonim:
Blogul a pornit pe picior gresit din acest punct de vedere. Ce am invatat pe parcurs e ca ori te apuci de un anonimat total ori iti dezvalui de la inceput identitatea si ti-o si asumi, impreuna cu toate linguselile sau rahatul de rigoare. Sunt conditiile de baza pentru a-ti putea exprima liber absolut orice opinie. Jurnalul ca specie si jurnalul online ca subspecie au nevoie sa fie 100% oneste. Hibridul meu nu-mi permite acest lux. Nu doresc sa-mi fac persoana publica in online, deci varianta de a-mi dezvalui identitatea cade din start. Varianta 1 ar fi fost cea buna dar din pacate am facut greseala de a-mi "promova" pagina intre prieteni si catre familie, ignorand faptul ca din interactiunile cu aceste persoane urmau sa vina cele mai interesante subiecte de scris. Normal la o adica, daca vrei sa-ti povestesti viata iar viata ta include alte persoane, e musai sa povestesti si despre ei. Iar aici trebuie sa tii cont de faptul ca ei ar putea sa nu vrea, la randul lor, sa dea posibilitatea de a fi identificati. In plus, exista si o probabilitate oarecare ca lor sa nu le placa ceea ce ai de zis.
Un blog semianonim e un blog schiop. Ca un scaun cu doar doua picioare. Nu sta drept, oricat de mult ti-ai dori.
2. tematica: in majoritate, blogurile de succes nu sunt ghiveciuri cu de toate, ci au tematici bine determinate. Zoso pune stiri, Visurat opinii personale foarte radicale, Hadean face mancare si alomoda se ocupa de styling. Un blog tematic presupune o pasiune suficient de puternica incat persoana pe care o construiesti online sa se identifice total cu aceasta pasiune. Noi nu-l cunoastem pe Adi Hadean omul, dar stim ca adihadean e un bucatar ardelean. Identitatea online va manca cu fulgi cu tot identitatea ta reala. In acel moment ori vei avea o criza de personalitate, ori va trebui sa te obisnuiesti cu dedublarea asta pe care eu o consider borderline cu "multiple personalities disorder".
Sa zicem ca accepti dedublarea si iti alegi o pasiune reala despre care sa scrii. Pasiunea asta reala trebuie, evident, sa fie o activitate, nu o persoana. Nici nu-mi pot imagina cum ar arata un blog scris de X si dedicat lui Y. Caz de studiu la spitalul 9 poate?
In ceea ce priveste activitatile, eu fac multe lucruri cu placere reala. Sigur as putea alege unul sau doua despre care sa povestesc, cititul sau bucatareala fiind zone carora le dedic foarte mult timp liber. Cu toate acestea, si in citit, si in gatit, si in cosmetica si in orice alta activitate pe care o fac si pentru care am nevoie de informatii, imi pastrez permanent o rezerva de scepticism si de umilinta - in sensul ca stiu foarte bine ca nu sunt buricul pamantului si nu detin adevaruri absolute. Poate ca aici discutam de perfectionism dus la extrem, dar m-am intrebat de multe ori de ce nu scriu despre diversele chestii pe care le fac si raspunsul care mi-a venit de fiecare data este ca "nu am nimic NOU de spus lumii". Mancarea pe care o fac a mai fost gatita undeva pe planeta si google stie asta foarte bine. Cartile respective beneficiaza deja de cronici extensive pe Amazon (most likely) ca pana la urma motivul pentru care le-am cumparat a fost ca le-a mai citit cineva inaintea mea si le-a recomandat mai departe. Stiu ca si recomandarea mea ar putea fi valoare adaugata pentru alti oameni, dar nu ma pot opri totusi sa nu simt futilitatea demersului. Cosmeticele respecive au mai fost testate si google (din nou google) va va oferi absolut toate informatiile pe care mi le-a dat si mie inainte de achizitie. Din nou, stiu ca in oceanul respectiv de recomandari "opinia mea conteaza". Ma mai gandesc la asta.
In ceea ce priveste un posibil blog de opinie, cred ca aici intr-adevar am multe de spus. Dar asta inseamna sa omor proiectul de fata si sa ma apuc de altul, perfect anonim.
Ceea ce, in acest moment, n-am chef sa fac.
Concluzii? De om lenes: las-o ma ca merge asa. Am investit deja ceva efort de gandire azi in a trage concluziile :) Ce o sa fac cu ele, in alt episod. Deocamdata, "sa se revizuiasca dar sa nu se schimbe nimic".
l8er.

Life's little pleasures

Lazy days.

Supa de linte rosie

Fara sa fie inventia mea, e noua favorita orientala din bucataria noastra. E cea mai simpla supa ever si e foarte sanatoasa si buna. Si satioasa. Munca efectiva: 5 minute. 10 cu tot cu curatenie.
In cratita mica de fonta de 3 litri am calit o ceapa si 3 morcovi tocati. Merge si unul, merg si doi. Nu e farmacie. Plus cam 100 ml bulion (sau rosii). Am pus si pasta harissa ca ne place iute. Am pus 2 cani de linte rosie, 2 litri de supa de vegetale (cuburi bio de legume si apa fiarta), sare, cumin si alte condimente arabesti cam 2 lingurite. Se poate pune si turmeric. Gata. Fierbem vreo 40 de minute si dupa varam blenderul vertical. Gata de tot. Data trecuta am mancat-o cu zeama de lamaie si menta uscata. Pofta buna!

Pui cu lamaie la cuptor cu sparanghel la gratar

Jamie Oliver e totusi foaaaarte grozav. De la el am invatat sa imprietenesc puiul cu lamaie si trebuie sa recunosc ca bate la fund pana si puiul cu unt si smantana de la Radu Anton Roman.
To do: am preincalzit cuptorul la 250 de grade, maxim. Intr-o oala scunda si larga de fonta am pus 3 morcovi spalati si bucatiti mare (fara sa ii curat, coaja e sanatoasa), o ceapa de apa (salota) bucati mari, cateva rosii tot bucati mari si o capatana de usturoi desfacuta in catei cu tot cu coaja. Peste toate astea am pus puiul care era la temperatura camerei, dat cu sare si piper si care continea in burta o lamaie spalata si intepata bine cu cutitul, rozmarin intreg si putin unt. Un pic de ulei de masline, gata. Am pus constructia in cuptor si am dat imediat pe 200 de grade. A stat 2 ore, intors de 2 ori.
E moaaaleee ca untul, pana si copanele au iz de lamaie si merge bine cu sparanghel pe gratar, cu zeama de lamaie si ulei de masline.
Simple, healthy, fast, deeelicious!

Datoria implinita

Vot, jeleu de mere, Xmas pudding. Evident, in ordinea inversa a importantei. Foooood, glorious foooood!!!

"It was twenty years ago today"

"Sergeant Pepper taught the band to play
They've been going in and out of smile
But they're guaranteed to raise a smile..."

It was TEN years ago today, actually. Cam pe la ora asta, de fapt. Intr-o garsoniera prin fundul Drumului Taberei, cu vin rosu, ciocolata si Christine vazut in fund pe podea, la laptop.

Si, cum imi umbla prin cap numai Sergentul Pepper, as vrea sa-i las tot pe Beatles sa cante ce mai am eu de zis pentru azi:

When I get older losing my hair
Many years from now,
Will you still be sending me a valentine,
Birthday greeting, bottle of wine.
If I'd been out till quarter to three,
Would you lock the door?
Will you still need me, will you still feed me,
When I'm sixty four?

You'll be older too,
Ah, and if you say the word,
I could stay with you.

I could be handy mending a fuse
When your lights have gone.
You can knit a sweater by the fire side,
Sunday mornings, go for a ride.
Doing the garden, digging the weeds,
Who could ask for more?
Will you still need me, will you still feed me,
When I'm sixty four?
..................

Te iubesc, ma! Really, really!!

More pretty things from my phone camera

Pretty things for bleak winter days

Caiete Moleskine, caciula si mittens de la H&M.

Loooove

Fajitas

Fasii de pui marinate cu zeama de lime, condimente fajita de la magazinuldemirodenii.ro si putin chimion macinat (nu chimen!), ceapa si ardei gras, totul pe gratar + salsa simpla de tot, adica bucatele de rosii si ardei iute iute cu zeama de lime. In tortilla. Merge si niste smantana/iaurt. Bunbun.