Prima oprire: Gara Sants, sa verificam mijloacele de transport catre circuitul de la Montmelo, motivul principal al calatoriei barceloneze: marele premiu de motociclism al Catalunyei. Fericiti ca o calatorie dus-intors e trei euro, am decis sa nu ne ducem in prima zi pe circuit (of, me idiot, propunerea a fost a mea si se pare ca puteam sa vizitam paddock-urile dar ma rog, ce a fost a fost...), am luat urmatoarea destinatie standard a Barcelonei, ca niste turisti cuminti ce ne aflam:
El Temple Expiatori de la Sagrada Familia.
Mi-e greu sa povestesc aici, cred ca o sa avem doar poze si atat. Nu cred ca am simtit vreodata in vreo biserica vazuta pana acum, oricat de mare si veche ar fi fost ea, o mirare atat de mare pentru minunile pe care oamenii de pot face pentru slava lui Dumnezeu. E o bucurie imensa ca am prins-o inca in constructie pentru ca m-au impresionat grozav oamenii care o munceau. Se estimeaza ca va fi terminata in douazeci sau treizeci de ani. Vreau sa cred ca am sa ma pot intoarce dupa acei ani si sa vad terminata povestea aceasta in toata gloria ei.
Si mai e ceva: peste tot Dumnezeu si casele lui sunt solemne. La Sagrada Familia am vazut pentru prima data ca cineva a indraznit sa-i faca lui Dumnezeu o casa in care sa se si amuze.O casa atipica, plina de simboluri, de culoare, de animale si de plante impietrite. Daca Al de Sus ar trebui sa-si aleaga o singura casa in care sa stea, as vrea sa cred ca s-ar duce sa locuiasca la Sagrada Familia.
(pe scara-melc am coborat din turn. da, nu e balustrada, ooofffff)Urmatoarea oprire: uriasul parc Montjuic.
Am colindat doar fortareata. Uimitoare priveliste asupra orasului. Muzeul avea totul scris doar in catalana (da, oamenii pe acolo vorbesc altceva decat spaniola) dar catalana asta e al naibii de usor de inteles de catre un roman asa ca ne-am descurcat minunat.
Parcul e pe deal, cei sase euro pentru funicular au fost bani bine cheltuiti, nu cred ca puteam sa ajungem pana pe varf pe picioarele proprii.
Parcul e foaaaaarte mareee, gazduieste stadioane, piscine, muzeul national de arta si multe alte chestii, cred ca iti trebuie o vacanta de sine statatoare sa-l colinzi.
A doua zi fiind prima zi de cursa, clopotelul a sunat devreme (asa am avut eu timp sa rad trei ditamai cartile intr-o saptamana in Barcelona). Oricum durerile de la metatarsiene accelerau, insotite deja si de cele lombare si de mici arsuri solare.
No comments:
Post a Comment