Laid back attitude - doar sa vrem

Azi, despre atmosfera care ma fascineaza de doua zile incoace: Copenhaga si jumatatea ei de milion de biciclisti.
Mi se pare cel mai frumos loc din lume in care sa traiesti. Asta in ciuda iernilor sub-zero. Nu pot crede ca oamenii care pedaleaza zilnic pot fi altfel decat laid-back, oameni care se bucura de tot ce are viata de oferit, oameni care nu se iau prea tare in serios, oameni pe care poti sa-i iubesti.
Eu inca gasesc tot felul de scuze cateodata ca sa nu merg cu bicicleta. N-am cu ce sa ma imbrac, e prea cald, a aparut un sant in drum... d-astea.
Am vazut pe copenhagencyclechic poze in care pe biciclete apar:
- gravide
- fete in fuste de toate felurile (scurte si stramte, largi si infoiate, business)
- femei pe tocuri inalte, pantofi de bal, slapi sau platforme
- oameni care merg prin ploaie
- oameni care merg pe zapada si prin ninsoare
- copii in scaune speciale montate pe bicicleta
- batrani si batrane imbracati tinereste
- tineri care merg tinandu-se de mana
- barbati in costume business perfecte
Am vazut cum cu bicicleta se pot cara lejer:
- laptopuri
- genti uriase agatate de ghidon
- catei
- schiuri
- o harta mare, de perete
- mancarea pentru o saptamana a unei familii cu 4 persoane
- copacei in ghiveci
Nimeni nu poarta casca, decat daca fac racing (si nimeni nu face curse pe strazi, sloganul e "style over speed").
Nu exista notiunea de "haine speciale de bicicleta" sau "bike gear". In Copenhaga, daca mergi cu bicicleta te imbraci cu orice ai in dulap. Te incalti cu ce ai chef. Daca ploua asta e, "it's just some water", se usuca.
Oamenii nu se tem de curent, raceala, entorse sau julituri, accepta orice consecinta a mijlocului favorit de transport cu seninatate.
Statistici: 500 000 de biciclisti in fiecare zi, din care iarna (temperaturi intre zero si minus 20, 6 luni pe an) raman vreo 400 000. Hai 300 000 daca ninge, e zapada pe carosabil, bate vantul si sunt sub minus 10 grade. Pe site exista un counter al kilometrilor parcursi zilnic de biciclistii din Copenhaga: la ora la care scriu se apropie de milionul de kilometri "bicicliti" astazi.
Bicicletele sunt aproape toate biciclete "de oras", cu design foarte clasic, cu roti subtirele, cadru rigid si sei cu arcuri. Toate au cosulet, portbagaj sau alte mijloace de a cara bagaje. Toate au protectie la lant, sa nu sara mizerie pe haine. Nu exista notiunea de bicicleta "de femei" sau "de barbati", toata lumea merge pe tot felul de modele de cadre de biciclete intr-o dulce devalmasie.

Vreau sa ma mut in Danemarca, sa merg la munca cu bicicleta, sa invat sa merg "no hands" si sa am partiile de schi la o ora jumate distanta. Fac orice, invat daneza, invat sa sufar de frig, Mr. O'Malley ar fi exact in elementul lui (a fost pinguin intr-o viata anterioara).

Ok, iarasi sufar de o criza de idilic, dar, daca ei pot sa pedaleze la minus douazeci de grade, eu de ce sa nu pot? Ajung din nou la vechea mea vorba, ca "it's all in the head". Toate constrangerile din vietile noastre sunt autoimpuse. Cine ne impiedica sa facem ce ne dorim in afara de noi insine?
To Copenhagen we shall go.