Nu am mai scris de multa vreme despre carti. Desi citesc mult in continuare, mi-a disparut concentrarea si capacitatea de a ma arunca intr-o carte cu totul, iremediabil. Poate ca ritmul vietii are ceva de a face cu treaba asta, dar nici aici nu-s prea sigura pentru ca deja am trecut prin cateva vacante in care am plecat cu liste de carti noi pe Nook si am citit tot favoritele vechi, pentru ca mintea mea refuza sa proceseze lumi noi, povesti necunoscute.
Cartea asta sta de mult in biblioteca, nici macar nu e din cele pe care mi le cumpar singura. Imi amintesc vag ca a fost cadou la ceva, la o revista, cred. Titlul ciudat m-ar fi intrigat, dar nu stiu daca ar fi fost suficient sa o inhat din raft.
Azi am luat-o, pentru ca sunt obosita, intr-o "staycation" care trece mult prea repede si pentru ca in cada nu intru cu Nook-ul, ci cu carti pe hartie, just in case ca mi se raresc brusc degetele, ala micu' nu e waterproof.
Si m-am aruncat in ea, ceea ce credeam aproape ca incepe sa fie imposibil. Si am ras o gramada si am plans un pic, si acum inca mai plang un pic pentru ca m-am intalnit in sfarsit cu o poveste frumoasa, perfect credibila in ciudatenia ei. Pentru ca planeta asta e locuita de tot felul de oameni care trec prin tot felul de necazuri si bucurii, iar ceea ce face cartea asta sa ajunga la final este faptul ca toti, dar absoluti toti cei care o locuiesc au puterea, in inima lor, sa accepte si sa scoata ce pot ei mai bun din intalniri si intamplari. Pentru ca poti sa fii un fachir nitel sarlatan si sa pornesti in cea mai importanta calatorie a vietii tale doar dintr-un moft, si sa ajungi la final sa Devii, fara ca pacatele trecutului sa mai fie pacate, ci doar fapte din viata care nu te definesc ci doar te propulseaza intr-o calatorie in care tu trebuie sa faci alegeri si sa-ti gasesti pacea cu ele, oriunde te-ai afla: in taxiul tiganesc, sub pat, in dulap, la politie, in avion, pe banda de bagaje, in geamantanul Louis Vuitton, in camera de hotel de lux, in balon sau in aeroportul cu rebeli libieni.
Multumesc, Ajatashatru Lavash Patel, ai devenit, in doar jumatate de zi, fachirul (sau fakirul, ca sa respectam legatura ta emotionala cu Ikea) meu preferat. Calatorie colorata in continuare!
Cartea asta sta de mult in biblioteca, nici macar nu e din cele pe care mi le cumpar singura. Imi amintesc vag ca a fost cadou la ceva, la o revista, cred. Titlul ciudat m-ar fi intrigat, dar nu stiu daca ar fi fost suficient sa o inhat din raft.
Azi am luat-o, pentru ca sunt obosita, intr-o "staycation" care trece mult prea repede si pentru ca in cada nu intru cu Nook-ul, ci cu carti pe hartie, just in case ca mi se raresc brusc degetele, ala micu' nu e waterproof.
Si m-am aruncat in ea, ceea ce credeam aproape ca incepe sa fie imposibil. Si am ras o gramada si am plans un pic, si acum inca mai plang un pic pentru ca m-am intalnit in sfarsit cu o poveste frumoasa, perfect credibila in ciudatenia ei. Pentru ca planeta asta e locuita de tot felul de oameni care trec prin tot felul de necazuri si bucurii, iar ceea ce face cartea asta sa ajunga la final este faptul ca toti, dar absoluti toti cei care o locuiesc au puterea, in inima lor, sa accepte si sa scoata ce pot ei mai bun din intalniri si intamplari. Pentru ca poti sa fii un fachir nitel sarlatan si sa pornesti in cea mai importanta calatorie a vietii tale doar dintr-un moft, si sa ajungi la final sa Devii, fara ca pacatele trecutului sa mai fie pacate, ci doar fapte din viata care nu te definesc ci doar te propulseaza intr-o calatorie in care tu trebuie sa faci alegeri si sa-ti gasesti pacea cu ele, oriunde te-ai afla: in taxiul tiganesc, sub pat, in dulap, la politie, in avion, pe banda de bagaje, in geamantanul Louis Vuitton, in camera de hotel de lux, in balon sau in aeroportul cu rebeli libieni.
Multumesc, Ajatashatru Lavash Patel, ai devenit, in doar jumatate de zi, fachirul (sau fakirul, ca sa respectam legatura ta emotionala cu Ikea) meu preferat. Calatorie colorata in continuare!
No comments:
Post a Comment