Dragi parinti,
in curand se implinesc douazeci de ani de cand am plecat in tabara. E grozav aici, multumesc ca m-ati trimis. De cand sunt aici am invatat sa fac o gramada de lucruri. Nu a fost usor, dar satisfactia lucrului facut cu mainile tale si pentru ca tu ai vrut sa il faci, nu te-au pus altii, e uriasa.
In tabara am invatat sa ma imprietenesc cu alti copii, mai ales cu unul mare si barbos care acum sta in cabana cu mine si ma ajuta sa fac mancare si sa fac rost de provizii. Cu el plec in drumetii de cele mai multe ori (uneori si cu alti copii) si m-a invatat si el multe despre viata in tabara. Cred ca l-am invatat si eu multe, ca pare sa ii placa aici in cabana. Cel mai tare imi place cand eu ma supar ca ceva e greu de facut si el imi arata ca nu-i asa greu si pana la urma ma descurc singura. Asa a fost cu facutul de sport, ca eu credeam ca n-o sa fiu niciodata in stare, si uite ca acum pot.
Azi a fost o zi insorita in tabara, mai putin cald decat in ultimele luni, si tare ma bucur. De dimineata nu am mai transpirat asa de rau la alergarea printre cabane, ceea ce a fost grozav pentru ca nu e apa calda si a trebuit sa fac dus cu apa rece. Cred ca asta e din cauza ca oamenii din echipa care administreaza tabara sunt cam rai si cam hoti si ne cam fura, dar macar ne dau apa calda de obicei si sper ca o sa fie cald la iarna in cabana. De aceea ii si aleg copiii sa le administreze tabara, pentru ca ne lasa in pace sa ne furam proviziile de la unii la altii si pana la urma toata lumea e destul de multumita. Asa era si inainte sa plec in tabara, in oraselul nostru mic la fel se intampla si uite ca n-a murit nimeni (bine, doar copiii aia care au ars acum aproape doi ani intr-o cabana din tabara noastra, dar cica erau copii rai, ca ascultau muzica zgomotoasa).
Am muncit pentru tabara pana pe la sapte seara, si cand am ajuns obosita inapoi la cabana noastra am auzit ca administratorii taberei vor sa schimbe regulamentul. Cica o sa le fie mai usor sa umble la provizii si sa scape de camera de izolare unde mai stau atunci cand sunt prinsi cu greseli. Nu stiu ce o sa se intample cu camera, dar cred ca se va umple cu copiii care vor protesta. Aud ca deja in careul taberei sunt niste copii care protesteaza, sper sa nu ajunga in camera de izolare. Sunt cam speriata si cam trista despre aceste schimbari. Desi imi place aici in tabara, am un post bun, mancare buna si o cabana draguta, ma gandesc ca poate in alte tabere e mai frumos, si chiar am auzit ca in alte tabere s-au construit intre cabane drumuri fara gropi, pe care poti merge cu bicicleta cu viteza constanta si fara sa-ti fie teama ca iti rupi gatul, ca la noi. Ma intreb de ce la noi nu-s bani sa facem drumuri ca acelea, ca de platit noi platim taxa la administratia taberei o gramada din proviziile pe care le producem. Cred ca din cauza ca administratorii stau in niste cabane mari date cu aur si si-au luat niste masinute puternice cu care pot sa mearga si pe langa cararile noastre cu gropi. Da, asta trebuie sa fie.
Atat pentru azi, dragi parinti. Sper ca sunteti bine, ca scrisoarea mea va ajunge cu bine si ca povestile mele din tabara au sa va placa.
Cu bine,
Fiica voastra
in curand se implinesc douazeci de ani de cand am plecat in tabara. E grozav aici, multumesc ca m-ati trimis. De cand sunt aici am invatat sa fac o gramada de lucruri. Nu a fost usor, dar satisfactia lucrului facut cu mainile tale si pentru ca tu ai vrut sa il faci, nu te-au pus altii, e uriasa.
In tabara am invatat sa ma imprietenesc cu alti copii, mai ales cu unul mare si barbos care acum sta in cabana cu mine si ma ajuta sa fac mancare si sa fac rost de provizii. Cu el plec in drumetii de cele mai multe ori (uneori si cu alti copii) si m-a invatat si el multe despre viata in tabara. Cred ca l-am invatat si eu multe, ca pare sa ii placa aici in cabana. Cel mai tare imi place cand eu ma supar ca ceva e greu de facut si el imi arata ca nu-i asa greu si pana la urma ma descurc singura. Asa a fost cu facutul de sport, ca eu credeam ca n-o sa fiu niciodata in stare, si uite ca acum pot.
Azi a fost o zi insorita in tabara, mai putin cald decat in ultimele luni, si tare ma bucur. De dimineata nu am mai transpirat asa de rau la alergarea printre cabane, ceea ce a fost grozav pentru ca nu e apa calda si a trebuit sa fac dus cu apa rece. Cred ca asta e din cauza ca oamenii din echipa care administreaza tabara sunt cam rai si cam hoti si ne cam fura, dar macar ne dau apa calda de obicei si sper ca o sa fie cald la iarna in cabana. De aceea ii si aleg copiii sa le administreze tabara, pentru ca ne lasa in pace sa ne furam proviziile de la unii la altii si pana la urma toata lumea e destul de multumita. Asa era si inainte sa plec in tabara, in oraselul nostru mic la fel se intampla si uite ca n-a murit nimeni (bine, doar copiii aia care au ars acum aproape doi ani intr-o cabana din tabara noastra, dar cica erau copii rai, ca ascultau muzica zgomotoasa).
Am muncit pentru tabara pana pe la sapte seara, si cand am ajuns obosita inapoi la cabana noastra am auzit ca administratorii taberei vor sa schimbe regulamentul. Cica o sa le fie mai usor sa umble la provizii si sa scape de camera de izolare unde mai stau atunci cand sunt prinsi cu greseli. Nu stiu ce o sa se intample cu camera, dar cred ca se va umple cu copiii care vor protesta. Aud ca deja in careul taberei sunt niste copii care protesteaza, sper sa nu ajunga in camera de izolare. Sunt cam speriata si cam trista despre aceste schimbari. Desi imi place aici in tabara, am un post bun, mancare buna si o cabana draguta, ma gandesc ca poate in alte tabere e mai frumos, si chiar am auzit ca in alte tabere s-au construit intre cabane drumuri fara gropi, pe care poti merge cu bicicleta cu viteza constanta si fara sa-ti fie teama ca iti rupi gatul, ca la noi. Ma intreb de ce la noi nu-s bani sa facem drumuri ca acelea, ca de platit noi platim taxa la administratia taberei o gramada din proviziile pe care le producem. Cred ca din cauza ca administratorii stau in niste cabane mari date cu aur si si-au luat niste masinute puternice cu care pot sa mearga si pe langa cararile noastre cu gropi. Da, asta trebuie sa fie.
Atat pentru azi, dragi parinti. Sper ca sunteti bine, ca scrisoarea mea va ajunge cu bine si ca povestile mele din tabara au sa va placa.
Cu bine,
Fiica voastra
No comments:
Post a Comment