Planul Infinit

Al cincilea roman publicat al lui Isabel Allende, draga mea povestitoare. A zecea carte a ei pe care am vanat-o prin librarii, starnita inca de la "Casa spiritelor", cu cativa ani in urma.
Spre deosebire de majoritatea covarsitoare a celorlalte scrieri, povestea lui Gregory Reeves nu contine magie. Ne aflam in fata unei "bildungspovesti" care ne poarta prin viata personajului principal din frageda copilarie si se incheie binisor dupa varsta de cincizeci de ani.
Titlul vine de la credinta tatalui-propovaduitor, Charles Reeves, nomad lipsit de stralucire care, undeva prin anii razboiului, isi poarta familia in zigzag pe lungile drumuri ale Statelor Unite, patruns de adevarul unui Plan Infinit al universului.

Cand familia, fortata de boala tatalui, se stabileste in ghettoul hispanic din Los Angeles, universul micului Gregory incepe sa-si adune culorile: familia Morales, prietenii sai de nadejde, parintele catolic Larraguibel, cel care-i da lectii de viata si de box, bandele de cartier, condimentele latino, saracie, sex, abuzuri, munca, prieteni, familie. Evadarea sa: plecarea la Berkeley.
De aici incolo viata lui se impleteste cu viata prietenei celei mai bune, mezina familiei Morales, Carmen. Aceasta, fortata de un avort nereusit in urma caruia ramane sterila, fuge si ea in lume asemenea lui Gregory, si isi ia viata in maini.


Nu mai e de povestit de aici incolo, e de citit, America se schimba, valorile familiei se dau cu fundul in sus, apar hippies si razboiul din Vietnam, sindromul post-traumatic, cioburi de viata pe care Gregory pe de o parte si Carmen pe cealalta incearca sa le dreaga.
Nimic nu e magic in paginile acestea. Totusi, nevoia de a gasi magie in paginile lui Isabel Allende imi forteaza o concluzie un pic cam lesinata si livresca, dar... asta e...iata : viata e magica. Si, daca la capatul drumului te asteapta acel altcineva in fata caruia iti poti depana intreaga poveste, cu tot inaltatorul si sordidul din ea, vraja a reusit.