absenta

Am fost lenesa in ultima vreme la scris, recunosc. Sper sa-mi revina inspiratia saptamana viitoare.
Am la bicicleta clopotel nou, portbagaj si am casca (mami, poti sta - mai - linistita).
Banalitati, banalitati.
Ma bucur de ultimele ore de duminica seara, cand toata casa e pacificata, beau ceai si ma uit din nou la Sense and Sensibility.

aaauuu. au. AU.

Maine iau pauza de bicicleta. Nu ca m-as fi saturat deja de cadrul ei mov si sexy, dar, in ciuda seii anatomice si a design-ului special femeiesc, ma dooaaareeee fuuuunduuulll!
Acum inteleg si mai bine de ce Mr. O'Malley a insistat sa-mi protejeze posteriorul refuzand categoric (si frustrant, pentru mine) sa-mi achizitioneze bicicleta aia draguta cu cosulet. N-avea nici cauciucuri zdravene si nici amortizoare. Nici nu vreau sa ma gandesc in ce pozitii as fi ajuns sa ma asez pe scaun.
Imi vine sa rad: categoria de biciclete din care face parte si a mea se numeste XC Hardtail. Pe bune, HARDTAIL? Is this a joke? A denumit-o un glumet dupa ce s-a plimbat cateva zile cu una si a constatat ca i-a intepenit coada (ma rog, ce i-a ramas din ea de pe vremea cand era maimuta)?
AU.

easter hangover

azi mintea mea si-a luat liber fara sa-mi ceara acordul. timpul se scurge atipic si simturile mi-s amortite. in afara sentimentului de picioare inghetate, care se detaseaza un pic mai acut, restul stimulilor se preling usor pe langa mine, ma ocolesc fara zgomot, totul intamplandu-se pe un fundal indepartat si vag.
zilele astea s-au adunat multe despre care as fi vrut sa povestesc. azi-noapte inainte de a adormi vedeam in amanunt crescand o poveste despre cele doua croitorese ale copilariei mele. povestea se amana pe termen nedeterminat, e plina de prea multe culori pe care azi nu le mai pot percepe, azi cand incerc sa fac cat mai putin zgomot in jurul meu, sa traiesc neobservata si nebagata in seama de nimeni. idealuri mici: sa ajung acasa, sa ma incolacesc pe canapea si sa motai cu mintea in vacanta langa un litru de ceai rosiatico-vanilat.

it's friday i'm in love

lucruri pe care le-am descoperit azi si care mi-au rasunat frumos in ochi si suflet:

• elsa exarhu si casuta ei alba de la tara, cu sapun de casa si tuica de caise handmade
• o fata care-mi seamana bine (sa vezi ce-mi tai eu bretonul la loc.... de bine ce abia a crescut) si care canta cum as vrea eu sa cant despre delir

si altele pe care le stiam dar pe care le iubesc la fel oricand:

• linistea insorita de la mine din cartier
• gustul de paine de casa cu urda si ceapa verde si ridichi
• cafeaua de dimineata cu prietenele
• pregatirea bagajului pentru pelerinajul anual obligatoriu de Paste la tara (e aceeasi tara la care mergem mereu dar de Paste e un pic altfel, un pic de ceremonie se amesteca mereu in drumul asta de primavara)

Vroiam sa varuiesc copacii din livada dar am aflat ca asta s-a rezolvat deja si ca tot ce mai pot face e sa tund iarba (boooring). Asta este, cum era cantecul ala? Mai avem nevoie si de iarba?

(ascult deja cam a cincea-sasea portie de "my delirium" si imi vine sa dansez. de fapt, daca ma gandesc mai bine, asta am sa si fac.)

oare putem?

sa mergem la marea prima evadare?

It's a dangerous business, Frodo, going out of your door

You step into the Road, and if you don't keep your feet, there is no knowing where you might be swept off to.

Ba eu stiu unde trebuie sa ajung cu bicicleta, dar in fiecare zi inainte sa imping prima data pedala dreapta (plec cu dreapta, me soooo superstitious...) in minte imi rasuna eternul refren: it's a dangerous business, Frodo....

lazy funny sunny thursday

Se vede ca vine Pastele. Nimeni nu munceste. De la o medie acum un an de vreo suta de mailuri pe zi s-a scazut cam la cincizeci (yey, criza). Azi am primit douazeci si patru. Maine probabil vreo zece din cate sapte cu spam de Paste.

Avem o gramada de scuze ca sa nu muncim. Aaaa, vine Pastele / Craciunul / ziua lu' pisicu' - cine munceste in zile ca astea? Aaaaa... pai e imediat dupa Paste / Craciun / ziua lu' bunica, am mancat prea mult, ficatul ma doare, of, cum sa muncesti in asa o dispozitie?

Ma raliez curentului. Azi am citit de mi-au iesit ochii. Pe net, sunt la munca cica si biblioteca e acasa.

Si ia uite ce am gasit:

Creation of a pussy
Seven wise men with knowledge so fine,
created a pussy to their design.
First was a butcher with smart wit,
using a knife gave it a slit.
Second was a carpenter, strong and bold,
with a hammer and chisel, he gave it a hole.
Third was a tailor, tall and thin,
by using red velvet he lined it within.
Fourth was a hunter, short and stout,
with a piece of fox fur, he lined it without.
Fifth was a fisherman, nasty as hell,
threw in a fish and gave it a smell.
Sixth was a preacher whose name was McGee,
touched it and blessed it, and said it could pee.
Last was a sailor, dirty little runt,
who sucked it, fucked it and called it a cunt.

de aici: http://www.traditionalmusic.co.uk/folk-song-lyrics/Creation_of_a_Pussy.htm

(muzica populara, always inspiring!! si cine a zis ca dirty talk nu poate fi romantic?)

miercuri sucks

Niciodata nu mi-au placut zilele de miercuri. Pe cand eram la scoala era regula, cele mai nasoale ore le aveam miercurea, de obicei in combinatia fatala cu 2 ore de mate, doua de romana, una de chimie (asta era musai, mereu aveam chimie miercurea) si eventual si 1-2 ore de fizica. Blestem...
Tezele aterizau, din aceste motive, majoritar miercurea.
De miercuri inca nu vezi nici luminita de la capatul saptamanii.

Azi e la fel. AC/DC nu mai vineeeee :(( iar Mr. O'Malley e morocanos ca a ramas fara tutun din cauza unei matze neatente. MIAAAAAU.

OMG

(off, scrisesem ceva si a crapat mozilla, mrrrr).

Scurt de tot: dupa ce acum cativa ani, venind de la Amsterdam (de unde altundeva??), am trait panica vietii mele cand, desfacand bagajul, am constatat ca in mod fraudulent si involuntar trecusem prin vama (era pe vremea aia cu vize Schengen) o bucata relativ molfaita de prajitura cu cannabis (era naspa rau de tot la gust si nu stiu de ce naiba am aruncat-o in bagaj in loc de gunoi si am uitat-o acolo...), azi aflu ca la noi in tara se vand bine-mersi plantute d-alea simpatice, profitandu-se de (cica) niste gaurele din legislatie.
Iaca pozna.

cartea ca obsesie

Iubesc cartile. Iubesc mirosul de hartie noua dar si pe cel de hartie galbena, veche, de o suta de ani, pe care le mai gasesc cateodata prin casa de la tara.
Iubesc marginile taiate net ale hartiei si sa deschid o carte pe care n-a mai atins-o nimeni inaintea mea. La fel iubesc si marginile zdrentuite ale cartilor pe care le am de la mama sau bunica si care m-au afundat de atatea ori in aventura.
Bunica materna m-a invatat sa citesc. Se pare ca aveam nitel peste trei ani cand am inceput sa invat. Se poate, eu nu mai tin minte. Poate e o legenda tesuta de parintii care voiau sa se laude cu desteptaciunea galmei aleia de om. Primele amintiri le am de pe strada, pe bulevard era sediul ADAS, am intrebat-o pe mamaie ce scrie acolo si asa am identificat litera A, pentru ca se repeta in cuvant. Mi-a fost teribil de usor sa invat tot. Urmatoarele amintiri sunt legate (usor jenant si caraghios dar... n-am ce-i face, e o perioada definitorie) de olita :)), da, da, eram prea mica sa fiu pusa pe o buda adevarata si stateam pe olita cu teancul de carti langa mine, in camera mica din apartamentul bunicilor...
Imi amintesc toate cartile copilariei. Imi amintesc Legendele Olimpului, aveam deja cinci ani si m-am indragostit pentru prima oara in viata, de Zeus (mda, inca de atunci aveam aspiratii cam mari...). De ce de el habar n-am, era cam egoist si curvar dar mie imi placea profilul reprodus pe vasele grecesti din ilustratii si simbolurile puterii, fulgerele pe care le tinea in pumn.
Imi amintesc cum am citit Ciresarii in vacanta de iarna din clasa intai, ziua era scurta si Ceausescu facea economie, nu aveam lumina electrica si ma cocotam pe calorifer, cu cartea lipita de geam, ca sa prind si ultima geana de lumina sa mai citesc o fraza si inca una si inca una...
Imi amintesc vacanta fortata de varicela in care l-am cunoscut si m-am indragostit (ce sa fac, sunt o eterna indragostita...si infidela, dupa cum se vede) de Winnetou.
In clasa a cincea am intalnit prima carte "serioasa" de dragoste, care a sapat adanc in mine si nu mi-a mai iesit niciodata din suflet, Sarpele cu Pene al lui D.H. Lawrence. Atunci am inteles dragostea pentru prima data si n-am incetat niciodata s-o caut, convinsa inca de la unsprezece ani ca fericirea este intotdeauna Celalalt.

Parintii mei s-au prins usor de nebunia mea si cea mai cumplita pedeapsa pe care o puteau inventa cand faceam cate o bazaconie era sa-mi interzica cititul, punand-o pe mamaie sa ma supravegheze, sa nu cumva sa pun mana pe ceva tiparit. Era o nebunie, ma ascundeam, citeam ambalaje si definitii de cuvinte incrucisate numai sa citesc ceva. Cedam repede, of.

Urat a fost abia cand m-am prins ca din citit nu se fac bani si a trebuit sa ma indrept spre o meserie profitabila. Fraiera de mine, nu stiam ca exista si editori de carte, sau nici nu m-am gandit, dar in fierberea de pe la mijlocul anilor nouazeci inca mai citeam cartile din biblioteca veche ca nu se mai tiparea nimic nou decat manuale de scoala si cartile lui Corut.

Mi-am adus cu mine la Bucuresti intai o mana de carti, alea "cele mai cele". Incet incet am jumulit de cele mai faloase pene bibliotecile ambelor bunici, folosindu-ma in mod egoist si nerusinat de avantajul de a fi cea mai mare nepoata. Iar de cand am inceput sa castig bani proprii iar editurile au inceput sa produca, cea mai mare bucurie a mea e sa vin de la cumparaturi cu un brat de carti noi.

Cea mai frumoasa carte e aceea in care eu traiesc odata cu firul epic. Aceea in care o farama de suflet se cuibareste intr-unul din personaje, eu devin el sau ea, patrund in carte printr-un strop de magie (ca in Neverending Story) si nu mai ies decat cand coperta cade peste cuvantul "sfarsit".

Nu stiu cat din asta e (a)normalitate. Poate ca traiesc intr-o zona un pic patologica a cotidianului. Tot ce stiu e ca eu am invatat sa iubesc si am crescut cu cartile, ca eu sunt toata o mare putere de a iubi si ca totul ar suna a gol daca o asa-zisa "normalitate" m-ar lasa vreodata fara putinta de a inota prin pasiuni.

saptesprezece

De vreo ora si ceva am ramas fara scuze si noul prefix nu mai poate fi ignorat, ocolit, disimulat sau pitit sub presul de la intrare.
Officially thirty. Au.

Astazi sunt fericita. Poate ca tactica aplicata in ultimele sase luni, de a raspunde automat "treizeci" la intrebarea despre varsta da roade. Poate ca intra-adevar varstele rotunde sunt injectii cu optimism. Azi am treizeci, merg pe patruzeci si ma simt cam de saptesprezece.
Nu stiu de ce am ales varsta de saptesprezece ani. Poate pentru ca intr-un colt destul de intunecat al memoriei imi mai staruie versul acela cu "on n'est pas serieux quand on a dix-sept ans". Poate pentru ca la saptesprezece ani mi-am revenit din ameteala dureroasa si am inceput sa vad si sa miros din nou iasomia din fata ferestrei. Poate pentru ca de atunci sufletul meu a intepenit intr-o eterna adolescenta, in ciuda anilor de scoala si munca, in ciuda relatiilor care au urmat. Sau pentru ca a fost ultimul an de iresponsabilitate legala. Pentru ca dupa aceea s-a declansat faza "om mare", pentru ca dupa aceea "trebuie" a inceput sa apara prea des si pentru ca fiinta mea si acest "trebuie" nu canta deloc acelasi cantec.

Pentru ca si atunci eram fericita si nu stiam.

i am expecting...

nu va speriati, sunt in asteptarea...
BICICLETEI!!!!!
e pe vineeeeee, in weekend luam bicicletele si plecam pe undeva sa sarbatorim cele trei decenii de viata ale mele prin testarea rezistentei oaselor la impact :))

LE: it is here, it is here, it is here, uite, EA este aceasta.

Oamenii de la PlayBike au fost suuper si pot sa recomand la oricine sa-si ia bicicleta de la ei, ieri la 3 am comandat doua biciclete si azi la 13.30 le aveam la botul calului, reglate si calatorite tocmai de la Brasov :)
abia astept sa O scot la plimbare :)

slow stuff

Sambata si duminica am fost la tara (cu tz). A fost primul weekend cald de anul acesta, am fost si weekend-ul trecut la tara (la origini) dar era inca frig si nu prea mi-a tihnit statul afara.

E o tema un pic fumata pe net, aceea a reintoarcerii la natura, slow food si alte d-alde d-astea.
Intrebarea mea e totusi daca nu cumva exageram. Citesc in ultima vreme tone de literatura si articole "slow". Totul e minunat si idilic si (eu sunt un suflet moale la alde d-astea, simt imediat cald la inima si vad brusc totul prin nori roz cand citesc cuvinte frumos alese, mai ales daca-s despre ecologie, copii si bunici, berze, pisoi nou-nascuti, lemn, verde, natura, of, ce lista lunga, chiar sunt atat de usor de inmuiat?? hmmm) am inceput sa am viziuni din alea cu turul lumii pe bicicleta, retragerea intr-un coltisor bucolic in care sa mananc la o masa trasa la rindea chiar de mine si altele la fel.
DAR: cum naiba sa te bucuri de toate acestea fara un venit sanatos? Casa aia la tara costa (prietenii la care am fost au facut un credit pentru ea). Refacere/reconstructie/izolatii - costa. In fiecare saptamana se mai cumpara cate o unealta, cate o planta, cate o pompa, cate un furtun, var pentru copaci, erbicide etc. Mancarea costa: 5 oameni in doua zile am mancat de cam 120 de lei de caciula (ceea ce e foarte ieftin de fapt daca e sa compari cu orice carciuma) in conditiile in care ne-am gatit singuri (slow food, evident).
Nu cumva articolele recente sunt un pic cam PREA idilice?
Uite: vreau bicicleta. O afurisita de bicicleta care sa nu se rupa cu mine si care sa stie sa faca cateva lucrusoare in plus fata de vechiul meu Pegas se plimba pe la 1500 de lei. Plus casca, plus suport de bicicleta plus alte mici accesorii pe care siiiiigur am sa le descopar in magazin. O bicicleta se incadreaza in miscarea slow. Dar costa, maiculita, o gramada (oare asa erau de scumpe vizavi de salariul mediu si cand eram eu copii? mami, mai tii minte, a fost scump Pegasul meu ala portocaliu?). Cum se lipeste notiunea de eco/slow/fuck-corporates-and-lots-of-work cu lipsa de venituri cauzata de abandonarea muncii sustinute care iti aduce acele venituri?
E un cerc vicios. Sunt convinsa ca si aici trebuie sa existe o cale de mijloc si un pic de zen dar eu mai am nitel pana la el.

Gata, ma intorc pe forumurile de biciclisti. Nu mi-am imaginat niciodata ca o bicicleta e o masinarie atat de groaznic de complicata. Vroiam una din aia simpatica, cu cosulet in fata si cu cadru de femei, pe care sa stau poponet si sa ma plimb ca o doamna (in fusta hahahaha).
M-am lamurit deja ca aia n-o sa faca decat sa dau bine la poza, ca pozitia poponet imi va trimite o groaza de socuri in vertebre si fund si ca nici una n-are amortizoare la roata din fata sau schimbator de viteza adica adio mers prin padure sau deal/vale. Of. Mountain bike-urile n-au cosulet.... si nu sunt nici foarte Slow (noroc ca au o groaza de franeeeee....)

who, me?

This is me for forever
One of the lost ones
The one without a name
Without an honest heart
as compass

This is me for forever
One without a name
These lines the last endeavor
To find the missing lifeline

Oh how I wish
For soothing rain
All I wish is to dream again
My loving heart
Lost in the dark
For hope I'd give my everything

My flower, withered between
The pages 2 and 3
The once and forever bloom
gone with my sins

Walk the dark path
Sleep with angels
Call the past for help
Touch me with your love
And reveal to me my true name

Oh how I wish
For soothing rain
All I wish is to dream again
My loving heart
Lost in the dark
For hope I'd give my everything
Oh, how I wish
For soothing rain
Oh how I wish to dream again
Once and for all
And all for once
Nemo my name forevermore

Nemo sailing home
Nemo letting go...

(Nightwish - Nemo)

crise de "self": evit de obicei sa ma gandesc ca sunt un hibrid tampit, o simbioza aiurita intre portretul de mai sus si o fiinta solara, linistita, care-si gaseste de multe ori linistea in carti, imbratisari si cratite.
cateodata totusi, Nelinistea izbucneste.
nu ma intreb care-s eu din astea doua, nici nu cred ca pot alege, iar Nelinistea mi-e draga.
astea sunt zilele in care as alerga, pacat ca Nelinistea cere lanuri de grau, soare si vant, nu asfalt si trotuare blocate cu masini. Nelinistea cere un pic de nebunie, un pic de nefericire self-inflicted, ca dupa aceea sa pot sa bucur din nou cu inima intreaga de acele lucruri mici, de cana cu ceai rosu si de cartea cu miros de cerneala noua.
in zilele astea Nelinistite sunt cea mai frumoasa femeie.

n-am stare

Azi nu pot sta locului si mintea-mi fuge alandala.
Imi trece prin cap ca trebuie sa mai fac si aia si ailalta, ma apuc de cate ceva, intrerup, in drum spre urmatoarea treaba incep ceva ce era mai la coada listei de prioritati si tot asa.
A inceput de dimineata, cu inocenta. Pana la bautul cafelei toate au fost in ordinea veche, statornicita de atatia ani de dimineti cafegiste. Dupa ce am baut cafeaua toate au luat-o brusc razna. M-am machiat intr-o ordine ilogica, am facut du-te vino din baie in bucatarie ceva de genul: pun un pahar la spalat in masina, ma duc in baie sa ma pieptan, ma intorc, imi pun de mancare pentru astazi la munca, pun si celalalt pahar in masina de spalat, ma intorc in baie ca sa-mi dau cu parfum, inapoi in bucatarie ca sa vad vremea la televizorul de acolo, de acolo in cealalta baie si tot asa.
Ajunsa la munca, nauceala continua: am intrat de vreo 10 ori pe internet banking ca sa fac cate o plata sau sa ma mai uit la ceva sau sa-mi mai fac vreo socoteala. La un moment dat imi taiasera accesul, cica sa incerc mai tarziu, cred ca am zapacit si banca.
M-am apucat de lista de to do intr-o ordine sucita.
Ce urmeaza? Sa ma duc azi acasa cu ocol prin soseaua de centura sau ce?