Tiger prawns & other seafood

Pe care am mancat-o singura, ca Grumpy nu mananca lighioane cu mai mult de 4 picioare.
Simplu: la doua carafe de sangria merg ca unse urmatoarele:

Tort cu spuma de fructe de padure

E cel de aici, fara inventii proprii, recunosc ca la cofetarie mai am muuulte de invatat.
Delicious, to say the least :) e mai mov decat in poza de CV, probabil pentru ca amestecul de fructe de padure folosit de mine avea foarte foarte multe mure.
Poze mi-e lene sa fac, maybe Grumpy will, before he eats the whole damn thing :))
downside: maiculita, cate boluri, mixere si roboti de bucatarie a trebuit sa spal... d-aia exista ajutoarele de cofetar!

Pentru Dudu si Cristina

sa nu faceti, ma, ca ala din poveste :)
all my love for the four of U!

Tarta cu ceapa si multe feluri de branza

Am facut iar o tarta nesanatoasa pentru care nu am poze, ca n-a avut viata lunga.
Incepem cu:

Redivivus

I miss the grunge years. That's when I was so naively young, hopelessly revolted and always fighting something. When there was no one or nothing to fight with, I fought with myself. Life was passion free of worry and so intense it hurt every single second.
Here's the long lost and forgotten soundtrack of those years:

Seara libaneza

Humus cu seminte de pin si tabbouleh. Lipia nu e home-made, e de la magazin (rusine sa-mi fie...).

Cum se face:

1. Seminte de pin: le cumperi de la magazinul arabesc si le pui in tigaie. Doh...

Ratatouille

Reteta numarul 3 - combinatie de 1 si 2 :))

Note to self: zucchini se coc / prajesc mai greu decat dovleceii obisnuiti!

Se porneste la drum cu o vanata, doi zucchini, doi ardei capia aromati, o mana zdravana de rosii cherry, un ardei iute, o ceapa si o capatana de usturoi.

Dupa vacanta

Pierdut obisnuinte. Le declar nule. Doua saptamani - doar de atat are nevoie o minte inclestata de rutina sa uite de tot, sa respire si sa-si aduca aminte ca-i in viata. Am pierdut tot. Obisnuinta trezitului cu gainile, a listelor de cheltuieli lunare, am pierdut grijile, to-do-urile, jurnalele de stiri. Nu le vreau inapoi. Si totusi. A trebuit sa-l parasesc pe Vargas Llosa si sa re-infrunt asfaltul incins. Sa ma trezesc iarasi la o ora cu o singura cifra. Sa fac primul to-do list post-vacanta. Continui sa imi apar cu ferocitate mintea de intruziuni. Ma incearca totusi uneori teama ca si aici, ca si in multe alte unghere din mine, exagerez. Nu cumva am impins atat de tare intrusii (munca, to-do list-urile) in afara notiunii de "bine" incat acum prezenta lor a inceput sa-mi faca rau? Prezenta lor e inevitabila. For a number of reasons (gen "pays the bills", "m-as plictisi fara munca" etc). Pe undeva in rationamentul meu cred ca s-a strecurat o fisura. Idealizarea timpului liber. Iar am pierdut echilibrul. E tare fina delimitarea. E nevoie sa incerc sa impart din nou greutatile din balanta, altfel pendularea asta tampita intre "micul corporatist" si "marele trandav" are sa ma puna din nou sa platesc vama.

(text scris dupa intoarcerea de la Barcelona, vara trecuta, pe un colt de caiet. )

Planul Infinit

Al cincilea roman publicat al lui Isabel Allende, draga mea povestitoare. A zecea carte a ei pe care am vanat-o prin librarii, starnita inca de la "Casa spiritelor", cu cativa ani in urma.
Spre deosebire de majoritatea covarsitoare a celorlalte scrieri, povestea lui Gregory Reeves nu contine magie. Ne aflam in fata unei "bildungspovesti" care ne poarta prin viata personajului principal din frageda copilarie si se incheie binisor dupa varsta de cincizeci de ani.
Titlul vine de la credinta tatalui-propovaduitor, Charles Reeves, nomad lipsit de stralucire care, undeva prin anii razboiului, isi poarta familia in zigzag pe lungile drumuri ale Statelor Unite, patruns de adevarul unui Plan Infinit al universului.

Muffinz

Seria 2 - de data asta cu poze si gem de portocale de la Ikea:

cuptorul meu s-a tampit oleaca: arde un pic mai tare pe dreapta. mrr. ma rog...
Avem nevoie de:

Placinta de cartofi

Cum poza e de vreo doua-trei saptamani, habar n-am ce am pus in placinta asta. Ce pot presupune e ca am fiert un pic de tot cartofii pre-feliati si ca printre ei s-au ratacit niscaiva fire de cimbru.

Aahh - stati asa - cred ca e asta e varianta cu praz si ciuperci la mijloc.

Deci da: tigaie, unt, calim praz si ciuperci (felii, doh!), sare, piper, cimbru.

Tava de placinta unsa cu unt, strat cartofi (o fi fost si ceva smantana dulce? nu mai stiu), strat de praz si ciuperci calite, iar strat de cartofi (iar smantana dulce?) si cimbru. Probabil vreo 180 de grade la cuptor. Cata vreme? Nu stiu. Pana arata asa si-s buni rau de mancat.